Ceva Bun

Cele mai potrivite vinuri pentru carnea de miel

Cel mai bun vin pentru carnea de miel rămâne, ca de obicei, cel pe care îl ai. Dacă e roşu sau măcar rosé , deja joci într-un teren sigur. Deşi, fie vorba între noi, nici un chardonnay nu e deplasat în această combinaţie.

Gusturile nu se discută şi câte bodeie atâtea obiceie, dar, pentru că tot ai ajuns aici, probabil că ai vrea să afli şi părerea altora.

Aşa că îţi prezentăm care sunt, potrivit specialiştilor în vin, cele mai bune vinuri pentru reţete cu carne de miel, în funcţie de tipul cărnii şi de metoda de preparare.

Miel de lapte

O delicatesă care se consumă rareori la noi, cu atât mai puţin de Paşte, este mielul “de lapte”, de doar câteva săptămâni, foarte apreciat în sudul Europei (Italia, Spania sau Franţa) dar şi în Marea Britanie. În ciuda aparenţelor, şi a frăgezimii, vorbim de o carne bogată, datorită alimentaţiei animalului, tocmai de aceea se recomandă vinuri maturate, dense şi puternice, cum sunt vinurile roşii de Bordeaux (Franţa), Rioja (Spania) sau Ceptura (România).

Miel tânăr, servit în sânge sau mediu, cu ierburi şi legume

Bucăţi de carne mai degrabă servite în restaurante decât în familie, “piesele” de tip medalion sau costiţe de miel se pretează la vinuri proaspete, acide, cum sunt Beaujolais-urile sau vinurile spumoase rosé. Alte vinuri care merg minunat cu acest tip de carne, asociată cu legume şi ierburi, este mai clasicul Pinot Noir.

Friptură de miel cu rozmarin şi usturoi

O reţetă mai pe gustul românului, mai de pus pe masa de Paşte, friptura de miel, de preferat cu sos, ideal unul pe bază de vin cu un strop de unt, se asociază bine cu vinuri tinere şi fructate. Specialiştii ne recomandă Cabernet (sau cupaje Cabernet cu Merlot), vinuri de Rioja sau Chianti.

Cotlete de miel

Bucăţi simple, zgârcite în carne, motiv pentru care se cer excelent gătite, de cele mai multe ori la grătar, cotletele de miel merg bine servite cu legume gătite la fel (dovlecei, vinete şi/sau ardei). Recomandarea merge către vinuri din nordul Spaniei, dar şi Chianti, Mencia şi Languedoc. Ca o medie, e vorba de vinuri roşii, bine echilibrate, atât în buchet cât şi în aciditate şi alcool.

Pulpă de miel la cuptor

O bucată de carne mai grasă, cu gust intens, de la un animal mare, berbecuţ sau chiar oaie, se poate asocia foarte bine cu orice vin recomandat pentru vânat. Specialiştii spun că vinurile spaniole de Ribera del Duero, sau cele franceze de Ron ar fi cele mai potrivite. Noi credem că nici un vin roşu şi bogat românesc n-ar fi un păcat.

Tocăniţele din carne de miel

Caracteristica acestor feluri de mâncare, nepretenţioase, gătite îndelung, cu un gust dulce, împrumutat de la legume sau cartofi şi condimentate cu foi de dafin şi cimbru, le fac potrivite pentru vinurile bogate în tanini. Recomandările specialiştilor merg către vinuri nu foarte scumpe, chiar către vinuri de ţară de bună calitate.

print