O tocană de miel care cere mai multă răbdare decât îndemânare, pentru că aşteptarea va fi lungă dar pe deplin recompensată de gustul acestei fierturi franco-spaniole. Multe bucăţi de miel sunt potrivite pentru această tocană, dar nimic nu se compară cu gâtul. Se poate găti atât în casă, într-un vas de tuci, dar mai ales afară, la ceaun!

Vezi aici rețeta de friptură de miel în sos de vin roșu. 

Reţetă: Tocană de miel cu vin roșu

Tocană de miel cu vin roşu

Ingrediente:

  • 2,5 kilograme carne de miel cu os (preferabil gât)
  • 4 morcovi
  • 1/2 rădăcină de ţelină
  • 2 cepe mari
  • 5 căţei de usturoi
  • 6 linguri de ulei de măsline
  • 3 foi de dafin
  • 4 roşii mari (sau aproximativ 500 g de roșii în bulion la conservă)
  • 1 litru supă de vită
  • 750 ml vin roşu, sec
  • 6 linguri oţet balsamic
  • 1 lingură rasă de zahăr
  • 6 linguri făină
  • 1 lingură cimbru uscat
  • 4 crenguţe de rozmarin
  • sare
  • piper proaspăt măcinat

Preparare:

  1. Decojiţi roşiile şi tocaţi-le mare.
  2. Curăţaţi ceapa şi usturoiul.
  3. Tăiaţi usturoiul rondele şi ceapa cuburi mari.
  4. Curăţaţi morcovii şi ţelina şi tăiaţi-le cuburi mari.
  5. Tăiaţi carnea de miel în bucăţi mărişoare. Şpălaţi, ştergeţi şi îndepărtaţi cu grijă aşchiile de os.
  6. Încingeţi uleiul într-o cratiţă groasă în tablă.
  7. Treceţi carnea prin făină şi scuturaţi-o de exces.
  8. Rumeniţi bucăţile de carne pe toate părţile.
  9. Scoateţi carnea şi păstraţi-o deoparte.
  10. Adăugaţi şi rumeniţi 2-3 minute ceapa, usturoiul, morcovul şi ţelina în uleiul în care ați rumenit carnea.
  11. Adăugaţi roşiile, vinul şi supa, zahărul şi oţetul.
  12. Adăugaţi carnea, foile de dafin, rozmarinul, cimbrul şi fierbeţi acoperit, la foc mediu, completând din când cu apă, timp de aproximativ 3 ore – 3 ore şi jumătate. Carnea trebuie să fie bine pătrunsă.
  13. Asezonaţi cu sare (dacă mai este cazul) şi piper proaspăt măcinat.
  14. Tocana de miel cu vin roşu se serveşte ca tare, fierbinte, cu cartofi fierţi. Recomandarea noastră este să o încercaţi alături de o mămăligă moale, în care aţi amestecat o lingură de brînză de burduf.

 

Timp de pregătire: 30 minute

Timp de gătire: 3 ore și 30 minute

Porții: 6-8

 

print