Ceva Bun

Spanac cu ouă ochiuri

De cum dă spanacul prin grădini (fie că e primăvară sau toamnă), prin Ardeal şi, pe alocuri, în Banat, începe să facă ochi(uri) prin cratiţă. O reţetă importată din alte lumi şi alte vremi, ce păstra iniţial un strop de rafinament franţuz, mâncarea de spanac cu ouă ochiuri s-a încăpăţânat să rămână în interiorul arcului carpatic. Iat-o aici în – probabil- cea mai rafinată formă a sa, în care frunzele de spanac se contopesc în densitatea unui sos Bechamel.

O reţetă cu dedicaţie pentru Raluca, o ardeleancă  din Turda rătăcită în Bruxelles, ce tânjeşte de ceva vreme după o porţie de spanac cu ochiuri.

Vezi aici și rețeta de Paste cu spanac la cuptor. 

Reţetă: Spanac cu ouă ochiuri

Ingrediente:

  • 500 grame spanac (frunze opărite, congelate sau din conservă)
  • 50 grame de unt
  • 4 căţei de usturoi
  • 1 lingură rasă de făină
  • 300 ml lapte
  • 1 lingură de smântână
  • 1 jumătate de linguriţă rasă de nucsoara
  • 2 ouă
  • sare şi piper
  • boia dulce pentru decor (opțional)

Preparare:

  1. Curăţaţi, opăriţi în apă cu sare şi tocaţi frunzele de spanac dacă sunt crude.
  2. Topiţi untul într-o cratiţă sau o tigaie adâncă.
  3. Adăugaţi usturoiul tocat şi după 30 de secunde făina. Rumeniţi-o uşor fără să-şi schimbe culoarea.
  4. Stingeţi cu laptele amestecând repede cu un tel sau lingură de lemn.
  5. În sosul legat adăugaţi nucşoara şi frunzele de spanac. Amestecaţi totul bine.
  6. Lăsaţi să fiarbă totul, la foc mic, amestecând constant, tip de 15-20 de minute până când întreaga compoziţie e legată.
  7. Adăugaţi smântâna, asezonaţi cu sare şi piper şi lăsaţi să mai fiarbă totul aproximativ 5 minute. Dacă spanacul e prea gros, mai adăugaţi 1-2 linguri de lapte.
  8. Încingeţi cuptorul la 180 de grade Celsius.
  9. Puneţi spanacul în două boluri sau farfurii termorezistente.
  10. Faceţi, cu ajutorul unei linguri, câte o adâncitură în mijlocul spanacului.
  11. Spargeţi un ou în adâncitura făcută. Săraţi şi piperaţi uşor. Pentru culoare, puteți adăuga puțină boia dulce.
  12. Introduceţi cele două vase în cuptorul preîncălzit pentru 15 minute.

 

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 45 minute

Porții: 2

[note]Puteţi servi spanacul şi ca atare, cu 1-2 ochiuri lângă sau ca garnitură pentru un peşte alb (cod, de exemplu).[/note]

[tip]Dacă nu vă place aroma de nucşoară, o puteţi înlocui cu aceeaşi cantitate de chimen. [/tip]

[tip]Dacă vă doriţi o cremă mai fină sau vreţi să înlăturaţi eventualele cocoloaşe de făină, puteţi pasa mâncarea de spanac, la sfârşit. Veţi obţine un piure fin.[/tip]

print