Spaghetti carbonara

O reţetă de paste care a cucerit România fără a i se fi dezvăluit. Din ciclul reţetelor de pizza cu blat din felii de pâine, toping de parizer cu caş de oaie şi sos din pastă de roşii cu vegeta, şi pastele carbonara au trista lor poveste a traducerii şi adaptării. Am mâncat de-a lungul timpului mai multe tipuri de “carbonara”, gătite în fel şi chip în România cea mereu surprinzătoare: cu lapte, busuioc, oregano. Şi multe altele pe care aş vrea să le uit.

Dar care sunt adevăratele paste carbonara şi cum se prepară ele?

În primul rând pastele carbonara nu sunt o mâncare de macaroane cu brânză şi kaizer. Şi aici merită făcută o paranteză generală, pentru a înţelege adevăratul sens al pastelor. Deşi pastele carbonara reprezintă un fel de mâncare în sine, majoritatea pastelor sunt consumate în Italia în cantităţi mici, ca aperitiv. Din acelaşi motiv, pastele se fierb al dente, adică nu de tot, pentru a nu îngreuna stomacul cu un aluat fiert. Şi spun asta pentru a evidenţia rolul simplităţii la prepararea acestor paste care nu trebuie încărcate, ca un pom de Crăciun, cu de toate. Deşi am folosit şi eu în restaurant o reţetă modificată – de dragul gusturilor clienţilor – la care foloseam, pe lângă ingredientele de bază, şi smântână, reţeta tradiţională e cea de mai jos. Varianta cu smântână a fost dezvoltată în Statele Unite, chiar în rândul comunităţilor italiene din New York. În fond, spaghetti carbonara sunt mai populare în SUA chiar decât în Italia. Ulterior, americanii i-au adăugat, mai mult pentru culoare decât pentru gust, mazăre, broccoli sau morcovi. Dar destul cu blasfemia.

Vezi aici și rețeta de Spaghetti carbonara cu smântână.