Ceva Bun

Sos de caramel cu sare

Am oscilat mult dacă să-l numit sos de carmel cu sare, deşi parcă sună mai bine decât sos sărat de caramel, pentru a nu-i speria pe cei mai sensibili dintre cititori. Nu că ar avea de ce. Deoarece nu e vorba de un amestect de dulce şi sărat imposibil de mâncat şi definit, ci de un sos decadent de caramel căruia sarea îi taie din dulceaţă şi îi dă un plus de rafinament. În fond, în toate reţetele dulci regăsim şi un praf de sare. Pentru că nu există aproape nicio reţetă cât de cât interesantă care să fie doar dulce-dulce. Majoritatea dulciurilor au un gust complimentar care să scoată în valoare dulcele, cu cât mai complex, cu atât mai bine. Ciocolata, de exemplu, e un dulce-amărui, gemurile sunt un amestec de dulce-acrişor, iar ciocolata cu fructe un amestec de dulce-amărui-acrişor. Şi tot aşa. Cu cât mai multe gusturi complementare încorporează, cu atât va fi mai complex. La fel e şi sosul de mai jos, care e atât de simplu şi rapid de făcut şi de versatil de consumat încât am simţit nevoia să vă ţinem un pic de vorbă pentru a nu vă considera neglijaţi.

Dar, să ajungem la reţetă.

Reţetă: Sos de caramel cu sare

Ingrediente:

  • 200 de grame de zahăr tos
  • 90 de grame de unt gras (82%), la temperatura camerei
  • 120 ml smântână dulce grasă (peste 30% grăsime)
  • 1 linguriţă de sare

Preparare:

  1. Tăiaţi untul în cubuleţe.
  2. Puneţi zahărul într-o crăticioară la foc mediu.
  3. Amestecaţi constant cu o lingură de lemn sau o spatulă de plastic până zahărul e topit şi toate cocoloaşele dizolvate.
  4. Când zahărul s-a caramelizat, are culoare aurie, mai închisă decât mierea dar nu maro (atenţie, să nu îl ardeţi), luaţi-l de pe foc, adăugaţi şi încorporaţi untul.
  5. După ce untul s-a încorporat complet puneţi din nou crăticioara pe foc. Amestecaţi constant la foc mic spre mediu, până începe să fiarbă din nou. Aveţi grijă să nu vă stropiţi, arsurile cu caramel sunt serioase şi persistente. Untul şi zahărul trebuie să fie bine omogenizate.
  6. Adăugaţi încet şi încorporaţi smântâna dulce amestecând constant.
  7. Lăsaţi să mai fiarbă sosul timp de un minut, adăugaţi sarea şi luaţi de pe foc.
  8. Turnaţi într-un borcan cu capac şi lăsaţi să se răcorească înainte de a-l folosi.

Timp de pregătire: 1 minut

Timp de gătire: 9 minute

Porţii: 6

Sosul se poate păstra în frigider, acoperit, aproximativ o lună. La rece sosul se va îngroşa dar în microunde sau încălzit cu tot cu borcan în apă caldă îşi va recăpăta fluiditatea. Se poate folosi pentru decorat prăjituri, pentru clătite cu banane, waffe sau pur şi simplu consumat cu biscuiţi.

print