O salată simplă, proaspătă, al cărei ingredient cheie este vinegreta de zmeură. O combinaţie excelentă alături de carne la grătar, în special cea de vită sau pui.
Porţii: 3-4
Timp de preparare: 30 de minute
Ingrediente:
- 1 rădăcină de ţelină medie
- 3 morcovi
- 1 măr mare, dulce-acrişor (opţional)
- 3 linguri oţet de zmeură
- 9 linguri ulei
- 1 linguriţă sirop de zmeură
- sare
- piper alb
Preparare:
- Puneţi într-un borcan cu capac oţetul, siropul, uleiul, 1/2 linguriţă de sare şi 1 vârf de cuţit de piper alb. Puneţi capacul şi agitaţi bine.
- Curăţaţi zarzavaturile şi mărul.
- Tăiaţi julienne sau cuburi mici mărul, ţelina şi morcovii.
- Amestecaţi şi asezonaţi cu vinegreta bine agitată înainte.
- Opţional, puteţi presăra salata cu seminţe de susan prăjite uşor, fără grăsime, într-o tigaie teflonată.
Salata de crudităţi cu vinegretă de zmeură se serveşte rece sau la temperatura camerei.
Aş dori, dacă se poate o reţetă de salam de biscuiţi.
Vă mulţumesc!
Cu respect,
Adrian
Avem una de biscuiţi cu ciocolată. E aici: http://www.cevabun.ro/salam-de-biscuiti-cu-ciocolata/. Sau vă interesa o reţetă clasică?
Comments are closed.