Un mod rafinat de a folosi fructele, nu doar caisele, ci și piersicile sau prunele – o salată caldă și aromată, ideală pentru a fi servită cu înghețată de vanilie, clătite, orez cu lapte sau griș cu lapte. O altă variantă este servirea acestei salate alături de prăjituri mai dense – negresă sau alte tipuri de pandișpan.

[readalso] Vezi aici și rețeta de Negresă cu nuci și ciocolată. [/readalso]

Reţetă: Salată caldă de caise

salata-calda-de-caise

Ingrediente:

  • 9 caise coapte, dar tari
  • 2 linguri zahăr pudră
  • 1/2 de linguriță de scorțișoară măcinată
  • 50 ml brandy (coniac)
  • 1 lingură zdravănă de unt
  • 1 lingură gem de caise

Preparare:

  1. Spălați bine și zvântați caisele.
  2. Tăiați caisele în jumătăți și scoateți sâmburii.
  3. Topiți untul într-o tigaie întinsă.
  4. Rumeniți caisele la foc iute.
  5. Adăugați zahărul pudră și coniacul.
  6. Atenție când adăugați coniacul. Caisele se flambează.
  7. Adăugați scorțișoara și gemul.
  8. Fierbeți 1-2 minute la foc mic până se leagă sosul.
  9. Serviți ca atare sau alături de înghețată, clătite sau prăjituri.

Timp de pregătire: 5 minute

Timp de gătire: 5 minute

Porții: 2

 

print