Un sandviş cu adevărat special, ce poartă amprenta elementelor definitorii ale culturii culinare suedeze. O gustare populară în ţara Ikea, pe bază de lipie suedeză, muştar pentru somon (cu miere, hrean şi mărar), somon afumat şi creveţi.
[note]Din păcate pentru potenţialii doritori, în România, cele mai multe din ingrediente sunt importate din Suedia şi se găsesc doar la magazinul Ikea din Bucureşti.[/note]
Porţii: 1
Timp de preparare: 10 minute
Ingrediente:
- 1 wrap (lipie suedeză dreptunghiulară, pentru rulat)
- 2 linguri muştar pentru somon cu miere și mărar
- 2 frunze de salată verde
- 2 fâşii de somon afumat
- 3 linguri de creveti mici, prefierţi, decorticaţi
- piper proaspăt măcinat
Preparare:
- Spălaţi şi zvântaţi frunzele de salată.
- Ungeţi cu muştar pentru somon 3 sferturi din wrap.
- Aşezaţi peste muştar somonul afumat.
- Adăugaţi frunzele de salată.
- Adăugaţi creveţii bine scurşi.
- Asezonaţi cu puţin piper proaspăt măcinat.
- Rulaţi strâns.
- Tăiaţi în 2-3 bucăţi, cu tăieturi diagonale.
Sandvişul suedez cu somon afumat şi creveți se serveşte ca atare, rece sau la temperatura camerei.