Ceva Bun

Ras el hanout

Ras el hanout (ortografiat şi ca Rass el hanout) este un mix de condimente specific bucătăriilor nord africane. Amestec vital pentru aceste bucătării, alături de harissa, ras el hanout reprezintă , aşa după cum îi spune şi numele (“cel mai bun din magazin”), un mix realizat de fiecare vânzător din bazar cu cele mai bune condimente ale sale, fiind de fapt marca acestuia. Tocmai din acest  motiv, ras el hanout nu are un conţinut unitar, standardizat.

Ras el hanout conţine, de regulă, cantităţi relativ egale de coriandru, cuisoare, nucsoara, scortisoara, chimen, chimion, cardamom, piper negru şi, uneori, curcuma, ghimbir, boboci de trandafir, lavandă.

Varietăţile marocane, mai parfumate, mai pot conţine  uneori mentă uscată şi coajă de lămâie. Unele mixturi de ras el hanout se comercializează în Europa, şi la noi, sub denumiri comerciale de genul “nopţi orientale” sau “amestec oriental”, şi altele.

Ras el hanout se poate regăsi în multe dintre reţetele tunisiene, marocane, algeriene, etc.

print