O reţetă care reflectă întru totul spiritul bucătăriei italiene. Simplă, gustoasă, arătoasă. Fiindcă, aşa cum spunea Angelo, bucătarul nu trebuie să uite niciodată că “occhio mangiare”. Ochiul mănâncă. Şi o face primul.
Am avut norocul să-l cunosc pe Angelo – un adevărat meseriaş care a condus ani de zile o armată de 40 de bucătari în Milano dar care s-a retras modest şi discret în România – şi să “fur” de la el câteva dintre principiile de bază ale bucătăriei italiene. Puiul îmbrăţişat, chiar dacă este botezat de către mine, este una dintre reţetele pentru care îi rămân recunoscător.
Un şniţel de pui, învelit în şuncă şi îmbrăţişat fierbinte de caşcavalul topit.
Porţii: 2
Timp preparare: 20 minute
- 1 piept de pui
- 4 linguri făină
- 3 linguri ulei de măsline
- 1 ou
- 2 feli de şuncă de praga
- 2 felii de caşcaval afumat
- 100 ml vin alb sec
- sare şi piper
Preparare:
1. Tăiaţi pieptul de pui, pe lungime, în două bucăţi egale. Cu ajutorul unui cuţit ascuţit desfaceţi carnea de pui şi bateţi-o ca pentru şniţele.
2.Treceţi bucăţile de carne prin făină amestecată cu sare şi piper şi, ulterior, prin oul bătut. Prăjiţi, pe ambele părţi, cele două bucăţi de carne în uleiul de măsline.
3.Când carnea este făcută stingeţi totul cu vinul alb, acoperiţi fiecare bucată de piept cu o felie de şuncă iar peste felia de şuncă aşezaţi una de caşcaval afumat. Acoperiţi şi mai păstraţi pe foc 1-2 minute până când caşcavalul se topeşte frumos peste carne şi şuncă.
Puiul îmbrăţişat se serveşte cu garnitură de cartofi sau alte legume, ornat cu verdeaţă tocată.
[tip]Dacă nu aveţi felii de caşcaval potrivit de mari ca să acopere pieptul de pui răzuiţi caşcavalul afumat şi împrăştiaţi-l pe suprafaţa cărnii. După topire efectul va fi acelaşi[/tip]
[…] Pui îmbrăţişat […]
Comments are closed.