Prăjitura sau tortul cu mere aminteşte de răsfăţurile simple, dar din suflet, ale bunicilor. Şi, în esenţă, chiar asta e. Un chec umplut cu merele călite în unt şi însiropat cu zeama lor parfumată. O bucată de amintire din copilărie, înconjurată de amintirea mobilelelor vechi, a mirosurilor de nuc şi a aromelor de vanilie.
Frişca sau, în cazul de faţă, glazura din dulce de leche, e doar un moft al vremurilor noastre.
Porţii: 18-20
Timp de preparare:
Ingrediente:
blat
- 900 grame unt (la temperatura camerei)
- 900 grame făină
- 14 ouă
- 600 grame de zahăr
- coaja de la 2 lămâi
- coaja de la 2 portocale
- 2 linguri praf de copt (4 plicuri a 10 gr)
- puţină sare
umplutură
- 2,8 kilograme de mere
- 400 grame de zahăr
- 1 lămâie
- 50 grame de unt
- 1 lingură rasă scortisoara
- plic de zahăr vanilat
top (opţional)
- 1 litru de frişcă bătută sau 600 de grame icing sau 800 de grame dulce de leche
Preparare:
[note]Puteţi face blatul într-o singură tură şi să-l tăiaţi în două sau, şi mai bine, să împărţiţi în două cantităţile necesare blatului şi să faceţi două blaturi egale. [/note]
- Preparaţi blatul conform reţetei.
- Lăsaţi blatul să se răcească.
- Curăţaţi merele şi îndepărtaţi-le cotorul. Extrageţi sucul din zeama de lămâie.
- Răzuiţi merele şi stropiţi-le cu zeamă de lămâie pentru a nu se oxida.
- Topiţi untul într-o cratiţă adâncă.
- Stoarceţi merele de excesul de zeamă şi căliţi-le în unt.
- Adăugaţi 350 de grame de zahăr şi scorţişoara, şi rumeniţi totul până se înmoaie merele. Dacă mai este necesar, mai adăugaţi zahăr. Răciţi amestecul.
- Amestecaţi zeama de măr cu restul de zahăr şi 1 plic de zahăr vanilat şi încălziţi-l pe foc până se topeşte zahărul.
- Tăiaţi în două blatul – dacă aţi făcut unul singur, mare – pe lungime, în două jumătăţi egale.
- Stropiţi cele două jumătăţi de blat cu zeamă de măr.
- Turnaţi şi nivelaţi amestecul de măr peste prima jumătate de blat şi acoperiţi cu cea de a doua.
- Opţional, puteţi decora prăjitura dumneavoastră cu icing, frişcă bătută sau dulce de leche.
Prăjitura se serveşte după ce a stat minim 2 ore la rece.
_______________________________________
Prajitura cu mere – portii 18-20
Nu este mult untul 900 grame pentru blat?
@anca, in mod normal da. dar e o prajitura imensa. practic sunt 2 blaturi de aici (http://www.cevabun.ro/chec/). poti face jumatate. pentru colesterol sigur e mult:)
Credeti ca untul poate fi inlocuit cu margarina pt prajituri? sau macar in proportie de 50%?..Zaharul poate fi si brun?..si poate mai putin?
Multumesc
Se poate înlocui untul cu margarină iar zahărul se reduce după gust. Bineînţeles că poate fi zahăr brun sau orice alt tip de îndulcitor preferaţi, caz în care ajustaţi cantitatea.
Comments are closed.