Pizza cu ciuperci şi ouă ochiuri e exact genul de combinaţie ovo-lacto-vegetariană care îţi spune că nu e neapărată nevoie de carne sau peşte pentru a obţine o pizza de calitate. Iar pentru iubitorii ouălor ochiuri, reţeta de faţă e o nouă oportunitate de a exprimenta un ou ochi perfect, făcut în exterior dar cu gălbenuşul mediu gătit. Ciupercile nu fac decât să completeze şi să dea gustul final.
Reţetă: Pizza cu ciuperci şi ouă ochiuri
Ingrediente:
- 1 porţie aluat de pizza (110-120 grame)
- 4 linguri sos de roşii pentru pizza
- 80 grame mozzarella
- 4-5 ciuperci albe, tăiate felii subţiri
- 3 ouă
- 8-10 măsline negre
- 1 linguriţe rase de oregano uscat
- 2 linguri ulei de măsline
- sare
- piper
Preparare:
- Preparaţi aluatul de pizza conform reţetei.
- Încingeţi cuptorul la 220 de grade Celsius.
- Întindeţi aluatul de pizza lăsând marginile uşor mai ridicate (pentru a păstra ouăle în interior).
- Puneţi sosul de pizza peste blat şi nivelaţi-l cu dosul unei linguri.
- Distribuiţi feliile de ciuperci pe toată suprafaţa alatului.
- Distribuiţi ouăle în mod egal peste ciuperci.
- Presăraţi puţină sare şi piper pe ouă.
- Adăugaţi oregano uscat.
- Stropiţi cu ulei de măsline.
- Introduceţi pizza la cuptor pentru 10 minute.
- Scoateţi şi serviţi caldă.
Timp de pregătire: 10 minute
Timp de gătire: 10 minute
Porţii: 1