O reţetă simplă, născută din clasicul fish and chips, dar adaptată pentru zilele de post cu dezlegare la peşte. Potrivită pentru orice filé de peşte, dar ideală pentru pentru cel alb: cod, şalău, etc, rețeta de pește pané de post este simplu de preparat, dar vă va uimi prin textura crocantă și suculența peștelui. În plus, puteți folosi acest amestec de pané de post pentru a prepara diverse legume pané, modul de preparare fiind asemănător.
Reţetă: Pește pané de post
Ingrediente:
- 600 grame file de peşte alb (fără piele)
- 500 ml apă minerală
- făină
- 4 linguri ulei
- 1 linguriţă rasă pudră de usturoi
- 1 linguriţă cimbru sau oregano
- sare
- piper
- ulei pentru prăjit
Preparare:
- Amestecaţi apa minerală cu uleiul cu 1 linguriţă rasă de sare.
- Încorporaţi câteva linguri de făină pentru a obţine un aluat de consistenţa celui de clătite.
- Adăugaţi pudra de usturoi, piperul şi cimbrul (sau oregano).
- Încingeţi uleiul pentru prăjit.
- Amestecaţi 4 linguri de făină cu puţină sare şi piper.
- Treceţi fileurile de peşte (şterse cu un şervet de hârtie) prin făină, scuturaţi-le de exces şi treceţi-le prin aluat.
- Prăjiţi fileurile de peşte pe ambele părţi.
- Peştele pane de post se serveşte cu cartofi prăjiţi şi mujdei, pilafuri, etc.
Timp de pregătire: 10 minute
Timp de gătire: 20 minute
Porții: 4
Arata minunat, usor de gatit, o reteta ideala.
Comments are closed.