Ceva Bun

Morcovi glazuraţi

O garnitură sau un fel principal (pentru vegetarieni sau în perioadele de post) de inspiraţie nord-africană, morcovii glazuraţi vă vor face să reconsideraţi banalul morcov.  Conţinutul ridicat de zaharuri din morcovi este pus în valoare la cuptor unde beneficiază de o caramelizare lentă care se combină de minune cu picantul din condimente.

[readalso] Vezi aici şi reţeta de Cuşcuş cu legume. [/readalso]

 

Reţetă: Morcovi caramelizaţi

Ingrediente:

  • 12-16 morcovi medii (ca în fotografie)
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 lingură de miere
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 linguriţă de pudră de curry
  • 1 lingurinţă de seminţe de coriandru zdrobite
  • 1 linguriţă de seminţe de chimen
  • 1 linguriţă rasă de sare
  • puţin piper

Preparare:

  1. Preîncălziţi cuptorul la 175 de grade Celsius.
  2. Curăţaţi şi spălaţi morcovii. Ideal este să alegeţi morcovi tineri, de mărime cât de cât egală.
  3. Curăţaţi şi pisaţi usturoiul.
  4. Amestecaţi usturoiul cu uleiul, mierea, pudra de curry, seminţele de coriandru zdrobite, seminţele de chimen întregi, sarea şi piperul.
  5. Puneţi morcovii într-un castron şi turnaţi peste ei amestecul de ulei şi condimente. Amestecaţi bine.
  6. Puneţi hârtie de copt pe tava din cuptor şi aşezaţi morcovii unul lângă altul.
  7. Ungeţi morcovii cu restul de ulei din castron.
  8. Băgaţi tava la cuptor şi lăsaţi-i între 30 şi 40 de minute, în funcţie de cât sunt de mari.
  9. Serviţi calzi cu cuşcuş, pilaf sau chiar reci în salate.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 40 minute

Porţii: 4

print