Pasta de migdale, cunoscută sub numele de marţipan, este unul dintre cele mai vechi produse de cofetărie din istoria lumii. Dulce şi cu gust pregnant, ușor amărui, marţipanul a fost folosit în Evul Mediu pentru confecţionarea diferitelor figurine datorită calităţilor sale maleabile.
Există mai multe teorii privind numele său toate legate de originea arabă a acestui desert. De la teoria conform căreia marţipanul poartă numele oraşului Merzifon, din Anatolia, locul în care-l vindeau negustorii persani până la “pâinea de martie”.
Varianta mai ieftină a marţipanului, poartă numele de persipan, şi este realizată din miezul sâmburilor de caise.
Porţii: 1 kilogram
Timp de preparare: 40 minute
- 480 de grame de migdale crude
- 500 de grame de zahăr praf
- 1 linguriţă esenţă de migdale
- 4 albuşuri de ou
- 2 linguri de zeamă de lămâie
Preparare:
- Încălziţi 2 litri de apă şi turnaţi-o clocotită peste migdale. Lăsaţi-le să se oprească 10 minute.
- Încălziţi cuptorul la 100 de grade Celsius.
- Strecuraţi migdalele şi ţineţi-le 30 de secunde sub jet de apă rece.
- Decojiţi migdalele şi introduceţi-le la cuptor să se usuce: 20 de minute la 100 de grade.
- Răciţi migdale – pentru a deveni casante – şi tocaţi-le fin.
- Adăugaţi zahărul, albuşurile de ou şi zeama de lămâie. Trebuie să obţineţi o pastă de consistenţa unei plastiline.
Marţipanul astfel obţinut se foloseşte ca atare sau colorat la realizarea diferitelor figurine din marţipan, decoraţiuni pentru torturi, umpluturi pentru ciocolate şi produse de cofetărie.
Marţipanul se păstrează în frigider, acoperit în folie alimentară, pentru mai multe săptămâni.
[note]Pentru preparare marţipanului se folosesc şi migdale nedecojite însă marţianul obţinut are o culoare mai închisă fiind mai greu de colorat în nuanţa dorită.[/note]
[warning]Marţipanul folosit în cofetării se realizează este mai elastic şi mai maleabil şi se realizează din zahăr, esenţă de migdale, coloranţi şi grăsimi vegetale.[/warning]
