Gustul unic şi dulceaţa prazului îl fac un candidat de bază atât pentru mâncăruri sofisticate dar şi pentru combinaţii de zi cu zi. Combinaţia discretă de ceapă-usturoi a prazului este ideală pentru supe creme sau tocăniţe.

Porţii: 4

Timp de preparare: 1 oră

puicupraz12

Ingrediente:

  • 4 linguri de ulei
  • 2 tulpini de praz
  • 600 grame carne de pui fără os (piept, pulpă, etc)
  • 1 cană de roşii decojite şi tocate (sau o conservă)
  • 1 cană suc de roşii
  • 1 cană supă de pui
  • 1 linguriţă de cimbru uscat (opţional)
  • 2 linguri de miere
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Curăţaţi prazul, tăiaţi-i capetele şi îndepărtaţi foile exterioare, spălaţi bine de eventualele urme de pământ.
  2. Tăiaţi prazul rondele cu grosimea de 1 centimetru.
  3. Tăiaţi carnea cubuleţe potrivit de mari.
  4. Într-o tigaie adâncă sau cratiţă încingeţi uleiul.
  5. Sotaţi prazul şi carnea.
  6. Adăugaţi roşiile tocate, sucul de roşii, supa de pui şi cimbrul.
  7. Lăsaţi să fiarbă la foc mediu timp de 40-45 de minute.
  8. Adăugaţi miere şi asezonaţi cu sare şi piper.

Mâncarea de praz cu pui se serveşte fierbinte sau la temperatura camerei, ca atare sau cu garnitură de orez sau macaroane fierte.

[tip]Recomandarea pentru această mâncare este să folosiți pulpe de pui.[/tip]

[tip]Opţional, puteţi adăuga în această mâncare şi măsline negre.[/tip]

print

4 Comentarii

  1. Recomand acest preparat,mai ales acum iarna cand prazul este una din legumele de sezon.Efort putin,pret rezonabil,rezultat foarte bun.^^

  2. Este o mancare
    gustoasa , delicioasa dupa ce mananci o portie mai vrei … POFTA BUNA !!!!!!!!!

  3. La aceasta reteta am adaugat si o ceapa mare ,tocata solzisori si masline negre ,spalate in apa rece inainte si adaugate cu 10 minute inainte de a stinge…. Vai cat de delicioasa poate fi !!!! Multumesc pt reteta!

Comments are closed.