Un desert extraordinar de simplu şi de util în zilele calde de vară. Probabil cea mai simplă îngheţată din lume, care nu are nevoie decât de un ingredient principal (banane) şi vreo două opţionale (ciocolată, alune) pentru a obţine un produs spectaculos. Nu aveţi nevoie nici de maşină de îngheţată şi nici de alt aparat pentru că, prin consistenţa lor specială, bananele sunt gata de a fi introduse la congelator, nu îngheaţă excesiv şi nici nu formează cristale de gheaţă.
Originea acestei îngheţate, numită în engleză doar frozen banana (banană îngheţată) nu este pe deplin clarificată. Cert este că bananele îngheţate se regăsesc cam în toate zonele în care cresc aceste fructe, fie că e vorba de Jamaica sau de insulele din arhipelagul Tenerife, unde bananele decojite (fără glazură) se congelează şi se servesc ca atare..
Porţii: 4
Timp de preparare: 15 minute (plus 6 ore la congelator)
Ingrediente:
- 2 banane coapte
- 100 grame ciocolată menaj
- 4 linguri alune nesărate
Preparare:
- Puneţi pe foc un vas de bain marie (sau pur şi simplu o crăticioară deasupra unei oale cu apă).
- Rupeţi şi topiţi ciocolata în vas. Adăugaţi şi 2-3 linguri de apă sau lapte.
- Tocaţi alunele.
- Decojiţi bananele şi tăiaţi-le în jumătăţi.
- Înfigeţi în fiecare jumătate de banană (în partea cu tăietura) un băţ pentru îngheţată (sau o paleţică pentru amestecat cafeaua de la automate).
- Treceţi jumătăţile de banană prin ciocolata topită şi uşor răcită.
- Treceţi bananele în ciocolată prin alune.
- Introduceţi la rece (pe o farfurie) pentru 6 ore înainte de servire.
Îngheţata de banane în glazură de ciocolată se serveşte ca atare.
Daca chiar vrem betisoare pentru inghetata, de unde le putem cumpara?
Nu am gasit, până acum, nicăieri. Nici la Metro măcar. La producătorii de îngheţată:)
Bianca, există o soluţie: cumperi multă îngheţată pe băţ, o mănânci şi păstrezi beţişoarele :).
Victor exact asta am facut!!! Am 6 betisoare si 3 banane. Am fugit sa prepar inghetata (3 in ciocolata alba si 3 in ciocolata… maro 😛 )
betisoare speciale pentru inghetata n-am vazut in magazine, dar se pot cumpara spatule mici de lemn, care arata exact ca betisoarele de inghetata (poate ca sunt un pic mai grosutze), de la magazinele cosmetice specializate (TopLine din Unirii, de exemplu)
cred ca merge si cu betele de lemn pentru frigarui 🙂
Asta nu are cum sa fie inghetata, este un fruct congelat pe care nu il poti manca decat atunci cand se decongeleaza, altfel iti raman dintii in banana/inghetata respectiva. Cand se decongeleaza se topeste si ciocolata asa ca nuuuuu,
Greşit. Banana nu îngheaţa ca un măr deoarece are o cantitate redusă de apă şi o textură diferită, mult mai grasă. Evident că nu e o îngheţată propriu-zisă, dar nu e mai îngheţată decât o îngheţată:)
depinde si cat o lasi in congelator. daca o lasi prea mult, se poate sa inghete beton:P
de ce nu incercati mai intai si dupa aceea va puteti exprima parerile la subiect…ma asteptam sa vad ce cred cei care chiar au pregatit reteta…pe cand colo…numai vorbe…inutil!
Comments are closed.