Creveții nu sunt cele mai populare fructe de mare degeaba. Și când ni se face poftă de creveți, avem la îndemână foarte multe posibilități: să îi prăjim, să îi frigem pe grătar, să îi facem pané, să îi fierbem. Pentru zilele în care ni se face poftă de o gustare cu creveți, se poate pregăti rapid un aperitiv din creveți, prosciutto și icre de somon (caviarul roșu).
Porții: 2
Timp de preparare: 20 minute
- 4 creveti mari (tiger)
- 2 felii de prosciutto
- 10 grame icre de somon
- 6 roșii cherry pentru decor (opțional)
- 30 ml oțet balsamic
- 1 linguriță ulei de măsline
- jumătate de lămâie
- pătrunjel verde pentru decor (opțional)
- sare și piper
Preparare:
- Fierbeți creveții în apă cu sare. Creveții se adaugă întregi în apă când apa a dat în fiert. Se țin aproximativ 4-5 minute.
- Scoateți creveții din apă și lăsați-i la scurs. După ce s-au răcorit, decorticați-i. Stropiți-i cu zeama de lămâie.
- Preparați reducția din oțetul balsamic: dați-l în clocot până scade și are consistență de sos gros, caramelizat.
- Pe farfuria de servire, așezați o felie de prosciutto în evantai. Așezați câte 2 creveți pe fiecare farfurie, chiar pe felia de prosciutto. Presărați sare și piper.
- Adăugați icrele de somon (împărțiți cantitatea în două).
- Pentru decor, adăugați frunze de pătrunjel și roșii cherry. Stropiți cu reducție de oțet balsamic.
Aperitivul din creveți cu prosciutto se servește imediat după preparare.