Sărbătorile vin şi trec. La fel şi petrecerile date cu această ocazie. Mai greu trec, însă, mahmurelile, efectele secundare, lungi şi dureroase, de după o petrecere de pomină.  Pentru că, oricât de experimentat am fi în materie de chefuri, cu toţii suntem egal de fragili în faţa propriei slăbiciuni a organismului, după o noapte în care am exagerat cu alcoolul. Cine s-a trezit măcar o singură dată cu gura şi gâtul uscat, cu dureri de cap şi senzaţia de ameţeală şi/sau de vomă ştie ce înseamnă o mahmureală de calitate şi ar da orice ca să o înlăture.

mahmureala Ce produce mahmureala? Evident, alcoolul. Mai exact, etanonul conţinut de băuturile alcoolice. Etanolul are un efect de deshidratare care măreşte cantitatea de urină (diureză) şi reduce cantitatea de lichide din creier, aspect care cauzează dureri de cap, senzaţia de gură uscată, letargie. Efectul alcoolului asupra învelişului stomacal provoacă greaţă. Un alt factor ce contribuie la instalarea mahmurelii este prezenţa substanţelor rezultate din distrugerea enzimelor din ficat de către etanol. Practic, organismul elimină mai mult lichid decât este necesar din dorinţa de a scăpa de toxine, ocazie cu care se pierde nu doar apa vitală ci şi o serie de substanţe necesare bunei funcţionări a corpului uman. Dar, dacă deja eşti mahmur, cititorule, teoria nu te mai prea interesează.

Cum prevenim mahmureala?

  • Beţi băuturi de bună calitate şi nu le amestecaţi între ele. Acţiunea alcoolului este suficient de agresivă pentru a o mai accelera şi dumneavoastră.
  • Beţi multă apă pentru a preveni deshidratarea. De fiecare dată când consumaţi băuturi alcoolice, beţi apă din abundenţă, în special înainte de culcare. Beţi de două ori mai multă apă decât vin şi de patru ori mai multă apă decât tărie.
  • Luaţi o aspirină. Dacă sunteţi conştient de faptul că urmează să aveţi o mahureală, luaţi o aspirină (acid acetilsalicilic) înainte de culcare.
    [warning]Folosiţi o aspirină tamponată deoarece vă va proteja stomacul deja atacat de alcool.[/warning]
  • Mâncaţi mâncare grasă. Prăjelile şi mâncarea grasă consumată moderat protejează mucoasa stomacală de acţiunea agresivă a alcoolului.
  • Mâncaţi gustări sărate. Sarea contribuie la reţinerea apei în organism şi previne deshidratarea.
    [warning]Nu mâncaţi după ce aţi băut, chiar înainte de culcare, deoarece riscaţi să vă provocaţi o stare vomitivă.[/warning]

Cum tratăm mahmureala? Dacă deja sunteţi mahmur, e clar că e prea târziu pentru sfaturi preventive. Poate data viitoare…:)

Însă pentru a combate actuala mahmureală, va trebui să înlocuiţi rapid şi logic tot ceea ce îi lipseşte organismului pentru o bună funcţionare.

Ce îi lipeşte organismului?

  • Apa. Apa este cea mai mare pierderea a organismului. Nivelul apei din organism este cel care trebuie refăcut cel mai repede.
  • Oxigenul. Oxigenarea bună şi rapidă a plămânilor şi, implicit, a creierului, contribuie la restabilirea organismului.
  • Vitaminele. După excesul de alcool, organismului îi lipsesc vitaminele C, B1, B 6 şi B 12.
  • Mineralele. Potasiul şi sodiul sunt principalele substanţe de care are nevoie organismul, clorura de sodiu (sare) şi bananele sunt remedii recunoscute în astfel de situaţii deplorabile.
  • Glucoza. Lipsa energiei trebuie suplinită printr-un aport de glucide care să vă readucă la viaţă.
  • Proteinele. Stomacul agresat şi corpul slăbit au nevoie de proteine pentru a se restabili.

Cum procedăm?

În primul rând, evitaţi tentaţia imediată de a bea o cafea. Starea de ameţeală vă îndeamnă să beţi o cafea pentru a vă limpezi. O gură de cafea slabă este binevenită, însă, din păcate, cafeua este diuretică şi vă va accelera deshidratarea. Ceea ce vă lipeşte este înlocuirea rapidă a apei şi a substanţelor care vă despart de o stare normală.

Proabil cel mai bun tratament este îngurgitarea unui cocktail care să conţină toate astea.

Ingrediente:

  • 1000 miligrame vitamina C
  • 1 mix de vitamina B  (sau 2 Magne B 6)
  • 2 Alka Seltzer (sau altă aspirină)
  • 400 miligrame Ibuprofen
  • 1 banană decojită
  • 5-6 căpşuni (proaspete sau congelate)
  • 2 linguri de afine proaspete sau congelate
  • 2 linguri de ananas tăiat cubuleţe
  • 1 pahar lapte de soia rece
  • 1 jumătate de pahar de suc de portocale
  • 1 ou crud
  • 1 vârf de cuţit de sare

[tip]Verificaţi concentraţia medicamentelor şi vitaminelor pentru a realiza necesarul. Cel mai potrivit este Magne B 6 la fiolă. O fiolă e suficientă. Ibuprofenul e conţinut de mai multe analgezice, printre care şi Nurofen.[/tip]

Preparare:

  1. Pisaţi tabletele de medicamente şi vitamine şi dizolvaţi-le în 100 mililitri de apă caldă.
  2. Pasaţi într-un blender fructele cu laptele de soia şi oul.
  3. Adăugaţi mixul medicamente/vitamine.
  4. Mixaţi din nou.

Beţi cocktailul cu cuburi de gheaţă. Şi, pe viitor, citiţi partea cu prevenţia a acestui articol sau, vorba unui proverb popular, evită mahmureala, rămâi beat :).

[tip]Dacă nu vă credeţi în stare să îngurgitaţi mixul, preparaţi prima dată shake-ul de lapte de soia cu fructe şi ou şi, după 15-20 de minute, după ce stomacul este pansat, luaţi vitaminele şi medicamentele. Ca idee, vitamina C e acră, Magne B 6 e dulce, Alka Seltzer e acru-astringentă (la fel ca aspirina efervescentă). [/tip]

[note]Bloody Mary, pe lângă alcool, conţine o bună parte din vitaminele, mineralele şi substanţele de care are nevoie organismul după o beţie. Dacă nu aveţi nimic mai bun de făcut, beţi unul. [/note]

Alte remedii contra mahmurelii: băuturile energizante, murăturile, zeama de varză, ceai îndulcit cu miere.

print

12 Comentarii

  1. Solutia este una simpla si sigura,incercati bautura impotriva mahmurelii,Security Feel Better,in exclusivitate in romania,se consumadupa ultimul pahar de alcool,si scapi de durerile de cap!!

  2. “Dar, dacă deja eşti mahmur, cititorule, teoria nu te mai prea interesează.” – Asa este !

  3. Deci daca am baut foarte mult in seara de revelion 2011-2012 si peste 3 zile ma simt inca mahmur reteta asta ma va pune pe picioare?

    • 3 zile e cam mult pentru o mahmureala. pare mai degraba o intoxicatie cu alcool a ficatului, mai ales daca a fost combinata cu tutun. Daca e asa, ficatul are nevoie de timp si ajutor (intaritoare hepatice naturale). Daca se prelungeste ar trebui sa consultati un medic.

  4. Am citit pe unele site-uri cum ca ar fi foarte bun pentru mahmureala extract de asparagus sau sparanghel, cum i se spune la noi.

Comments are closed.