O rețetă simplă și rapidă, dar foarte potrivită pentru cei care vor ceva de vară și pentru dietă. Pentru pofticioși, o puteți folosi ca garnitură.
Rețeta a fost preparată de prietenul nostru Jose Alberto de la Torre Flores (nu-i așa că sună bine?), cel mai pasionat bucătar din Cadiz.
Porții: 4
Timp de preparare: 30 minute
- 8 ciuperci mari (champignons)
- 1 ceapă albă
- un vârf de ardei iute
- 1 jumătate de lămâie
- 4 căței de usturoi
- câteva fire de pătrunjel verde proaspăt
- 3 linguri de ulei de măsline
- sare și piper
Preparare:
- Pregătiți ciupercile – rupeți codițele, scuturați ciupercile de pământ, clătiți-le delicat cu apă rece și tamponați-le cu un prosop de hârtie.
- Într-un blender, pasați toate ingredientele pentru marinată: ceapa, usturoiul, frunzele de pătrunjel (păstrați câteva pentru decor), 2 linguri de ulei de măsline, ardeiul iute și zeama de lămâie. Trebuie să obțineți un sos gros.
- Puneți ciupercile într-un vas încăpător, cu lamelele în sus. Presărați sare și piper, apoi umpleți ciupercile cu marinata (distribuiți marinata în mod egal). Lăsați-le la marinat 10 minute.
- Puneți ciupercile cu tot cu marinată pe grătar (grătar electric, grătar cu cărbune, tigaie de teflon). Acoperiți-le cu o folie de aluminiu și lăsați-le pe foc 10-12 minute. Se recomandă să fie făcute la foc mediu, înnăbușite.
Ciupercile marinate la grătar se servesc calde, cu pătrunjel verde presărat deasupra.
[tip] Pentru a obține mai ciuperci picante, puteți adăuga în marinată puțin praf de chilli. [/tip]