Ceva Bun

Ciorbă de cartofi cu cârnaţi afumaţi

O ciorbă de cartofi zdravănă şi consistentă, bogată în carbohidraţi şi grăsimi, bună de încins zilele de toamnă-iarnă. Specifică zonei de nord-vest a României, această ciorbă se remarcă nu doar prin gustul special al cârnaţilor afumaţi ci şi prin parfumul dat de  frunzele de ţelină şi/sau leuştean. Hulită de unii, iubită de alţii, ciorba de cartofi cu cârnaţi nu este recomandată persoanelor cu colesterol ridicat. Şi, tocmai de aceea, este râvnită de acestea…

Porţii: 12-14

Timp de preparare: 90 de minute

Ingrediente:

Preparare:

  1. Curăţaţi ceapa şi zarzavaturile.
  2. Tocaţi ceapa şi tăiaţi zarzavaturile cubuleţe.
  3. Tăiaţi ciolanul cuburi.
  4. Tăiaţi cârnaţii în rondele groase, diagonale.
  5. Curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i cuburi.
  6. Decojiţi roşiile şi tocaţi-le.
  7. Într-o oală adâncă (de 10 litri) rumeniţi uşor ciolanul de porc până îşi lasă grăsimea.
  8. Adăugaţi şi sotaţi uşor ceapa, morcovii, pătunjelul rădăcină şi ţelina timp de 60 de secunde.
  9. Adăugaţi cartofii, 6-7 litri de apă şi două linguri rase de sare.
  10. Fierbeţi legumele până când încep să se pătrundă.
  11. În paralel, încingeţi o tigaie adâncă şi rumeniţi rondelele de cârnaţi, fără adaos de ulei.
  12. Adăugaţi roşiile tocate și pasta de tomate peste cârnaţi şi lăsaţi-le să dea un clocot.
  13. Adăugaţi roşiile şi cârnaţii în ciorbă.
  14. Tocaţi şi adăugaţi în oală frunzele de ţelină şi/sau leuştean.
  15. Lăsaţi să dea totul câteva clocote.
  16. Asezonaţi cu sare şi piper după gust.

Ciorba de cartofi cu ciolan şi cârnaţi afumaţi se consumă fierbinte, cu smântână sau iaurt şi ardei iuţi.

[note]Dacă ciorba este excesiv de grasă, puteţi îndepărta, la sfârşit, grăsimea de la suprafaţă cu o lingură. [/note]

print