“Aş vrea să gătesc dar nu am unde” se adaugă mai clasicului “mi-ar plăcea să gătesc dar nu am timp”, pe lista celor mai frecvente obstacolele cotidiene care îi ţin pe amatorii bucătăriei departe de pasiunea lor. Bucătării mici sau fără ventilaţie potrivită, studiouri, apartamente împărţite sau cămine studenţeşti, locuinţe provizorii sau de vacanţă par locuri fără speranţă pentru cei cărora le place să gătească acasă. Tehnologiile moderne, sub formă de electrocasnice mici dar care ocupă puţin spaţiu, ne ajută să depăşim obstacole care acum câţiva ani păreau imposibile, secretul e să-ţi foloseşti imaginaţia pentru a le exploata la maxim utilitatea. Chiar şi dacă ai o bucătărie dotată pe măsură.

Cuptor cu microunde

Atât de simplu, atât de evident. Dar cuptorul e doar pentru încălzit. Sau e periculos. Pentru sceptici, ne-am exprimat punctul de vedere în privinţa riscurilor cuptorului cu microunde aici, iar în lipsa unor noi dovezi ştiinţifice nu l-am schimbat. Evident că prima funcţie care ne vine în minte la cuptorul cu microunde e cea de încălzire. Dar în el se pot prepara mult mai multe lucruri.

Legume la vapori:
taie legume (morcovi, rădăcină de păstrânac, pătrunjel sau ţelină) în cuburi de un deget grosime sau desfă-le în florete (broccoli, conopidă). Mai poţi folosi boabe de fasole proaspete sau de mazăre. Pune-le într-un castron termorezistent, acoperă-le cu folie de plastic de bucătărie (bine întinsă şi lipită pe margini), fă câteva găuri în folie şi introdu vasul în cuptorul cu microunde pentru 3 minute la temperatură maximă. Legumele nu au nevoie de alt lichid, se vor găti în sucul propriu. La final, îndepărtează folia cu grijă (vor fi vapori), stropeşte cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie, sare şi piper şi gata! Sau adaugă o lingură de maioneză lângă. Sau ce îţi place.

Ouă poşate: Operă de artă (cu detalii aici), presărată cu drame ale celor care n-au reuşit să coaguleze un ou fără coajă în apă, care se rezolvă fără dureri de cap într-un cuptor cu microunde în 60 de secunde. Nu se poate! Ba se poate. O ceaşcă deschisă (clasică, de 250 ml sau un castron de supă) se umple cu 125 ml de apă fierbinte (cam jumătate din volum), se adaugă o pişcătură de sare şi un ou desfăcut în prealabil în altă ceaşcă. Puneţi ceaşca cu apa şi oul în cuptorul cu microunde la funcţia rapidă de 60 de secunde şi gata. Scoateţi oul cu grijă din ceaşcă (gălbenuşul nu e perfect coagulat şi aşa trebuie să fie) şi serviţi pe o felie de pâine prăjită.

Crenvurşti: Nu pare o mare poveste dar este o mare diferenţă. Încearcă să fierbi aceşti crenvurşti în microunde. Pune toate ingredientele (apă, oţet, condimente şi cârnăciorii) într-un vas termorezistent suficient de mare (evident nu metalic!) şi introdu 2-3 minute în cuptorul cu microunde, suficient cât să se “infuzeze”. Serveşte fierbinte cu muştar.

Prăjitură: Poţi încheia cu un dulce, cum ar fi această prăjitură rapidă în cană. Durează între 3 şi 5 minute. Depinde de cuptor.

Fierbătorul


Ce poţi să faci cu un astfel de fierbător ? Evident, să fierbi apă. Pare dezamăgitor. Poate, dacă îl reduci la atât. Iar asta nu e genul nostru.

Evident că un fierbător e ideal atunci când vrei să fierbi apă pentru un ceai sau infuzie, sau pentru o cafea instant sau pur şi simplu când ai nevoie de o apă distilată rapidă (fiartă şi răcită). Dar poţi mai mult.

Supă instant: Supele la plic nu au cea mai bună reputaţie, dar probabil au salvat la fel de mulţi oameni ca penicilina. Încălzeşti apa, o torni peste ingrediente şi gata. Ideal e să foloseşti supa ca pe o bază pe care poţi să o personalizezi după gust. Adaugă-i felii subţiri de ciuperci şi sau praz, pătrunjel sau coriandru (pentru versiunile asiatice), usturoi pisat, felii subţiri de ardei iute sau câteva picături de sos iute înainte de a turna apa clocotită. Important e să vezi dincolo de “oferta” standard pe care o propune producătorul.

Cuşcuş: Nu există nimic mai rapid şi usor de făcut, chiar şi cu un fierbător, decât un cuşcuş. Ţine minte că gustul lui final este gustul supei pe care o foloseşti. Da, poate să fie un cub de concentrat. Utilizează reţeta de aici pentru a face un cuşcuş. De exemplu, pentru un cuşcuş de ton cu ciuperci, poţi folosi (pentru 2 persoane): 1 conservă mărişoară de ton (sau 2 mai micuţe), 2 căni de cuşcuş, 5-6 ciuperci, 1 ceapă verde, 1 căţel de usturoi, 4 linguri ulei (poate fi cel din conservă, dacă e în ulei), puţină zeamă de lămâie, câteva fire de pătrunjel. Pune cuşcuşul într-un vas adânc (care are un capac), adaugă ciupercile tăiate fâşii, ceapa tăiată fin, usturoiul pisat, cubul de supă sfărâmat (dacă rămâne întreg se va dizolva inegal!). Fierbe apa şi toarn-o peste cuşcuş, adaugă uleiul, zeama de lămâie şi tonul şi acoperă pentru 5-8 minute. Afânează cu furculiţa. Serveşte cu pătrunjel prospăt tocat.

Ouă fierte. Am încercat şi merge excelent. Foloseşte doar câte ouă încap pe fundul fierbătorului (diferă puţin). Pune ouăle, acoperă-le cu apă (să depăşească cu 3 degete). Acum, ceea ce e foarte imporant e timpul. Oăule se vor găti în excat 13 minute (foloseşte cronometruld e la telefonul mobil) din momentul în care ai apăsat comutatorul. Scoate ouăle imediat (cu grijă, evident!) în apă foarte rece, pentru 3-5 minute. Le va ajuta să se cureţe mai uşor.

Vin fiert. Evident că se poate face vin fiert în fierbător. Şmecheria e să nu exageraţi cu timpul de fierbere deoarece se evaporă alcoolul. Cine ar vrea asta!? Reţeta e aici. Dar e la latitudinea fiecăruia cum o prepară.

Compot: Dacă ai face vin fiert de ce nu şi compot?! Fructe (mere, pere, struguri), apă, scorţişoară (rulou), coajă de lămâie, zahăr după gust, zeamă de lămâie să păstreze culoarea şi 5-10 minute de răbdare. Îl răcim şi asta e.

Nu uitaţi, dacă folosiţi altceva decât apă, spălaţi fierbătorul cu apă şi oţet (în special dacă folosiţi zahăr) după care îl clătiţi cu apă curată.

Friteuza

Friteuzele moderne fac lucruri care păreau imposibile acum câţiva ani. Cum ar fi să-ţi permită să găteşti dietetic sau în locuri fără ventilaţie. Pentru că prăjesc, atenţie, cu aer! Sau, mă rog, după gust, cu puţin ulei. Ideea e că folosesc grăsimile alimentelor şi un jet de aer fierbinte. Dar asta nu le face mai puţin remarcabile. E greu de dat o listă de reţete pentru că practic poţi face orice ţe-ai dorit să prăjeşti. De la cartofi prăjiţi (binenţeles că cu asta am începe!), la pui la ceaun sau tempura. Şi asta ca să menţionăm doar reţetele principale. Dar nu uita că poţi face şi legume sau peşte pané, toată gama de fripturi, chips-uri de legume sau cartofi, omlete. Da, de toate!

A, da, şi ceva dulce:  papanaşi sau gogoşi. Gaseşti detaliile în secţiunea noastră de reţete.

Dacă v-am deschis apetitul pentru gătit (chiar şi unde nu se poate găti), puteţi vedea aici şi cum să extra-folosiţi sandwich maker-ul.

Ai alte idei, lasă-ne un comentariu!

print

1 comentariu

  1. Eu am un cuptor cu microunde,mai complex de la Whirlpool cu al 6 sense,care are tava de copr CRISP,GRILL,si fiert la ABURI,cu toate vasele in dotare,dar copiii mereu ma cearta ca sa nu-l folosesc ca este periculos,dar cand raman singura il mai folosesc!!! Va multumesc pentru articolul d-voastra,mi-ati intarit convingerea ca nu poate fi atat de daunator!! Desi am o varsta si nu sunt o incepatore in ale gatitului,daca vreau sa ma verific in vre-o reteta la Ceva BUN,gasesc raspunsul!! Va multumesc,pentru toate retetele profesionale!!!

Comments are closed.