Ceva Bun

Antricot de vită marinat în cafea

Probabil te întrebi dacă ai citit corect. Cum adică antricot de vită marinat în cafea?! Aţi înnebunit de tot?! Cafea amestecată cu muştar şi oţet?!?!

Vita se face simplu, la grătar, eventual cu puţin unt cu verdeţuri deasupra. Sau cu un sos brun spaniol. Sau cu un sos de ciuperci. Sau olandez. Sau cu orice altceva,mai puţin cafea…

De acord. Dacă vrei să simţi gustul autentic al cărnii de vită o laşi aşa cum e. Mai mult, foloseşti o carne de vită maturată, în care microorganismele au lucrat pentru noi, pentru intensificarea gusutului şi o textură fragedă. Însă, dacă vrei altceva, trebuie să încerci şi această carne de vită în care cafeaua şi restul ingredientelor o impregnează şi frăgezesc pentru o aromă unică. Oricât de ciudat ţi-ar suna un ingredient sau altul, nu-l elimina şi nu-l înlocui! Doar împreună funcţionează. Rezultatul o să te surprindă. Balansul de dulce, amar, acru, sărat şi picant oferă un curcubeu de arome, cum doar în bucătării complexe, cum e cea tailandeză se mai întâlneşte.

Pentru preparare, în lipsa unui grătar cu cărbune – sau a vremii care să ne permită să experimentăm fără să aşteptăm primăvara – puteţi folosi un gătar electric sau o tigaie cu fund gros.

Notă: pentru măsurarea ingredientelor folosiţi aceeaşi ceaşcă, de aproximativ 200 ml.

Reţetă: Antricot de vită marinat în cafea

Ingrediente:

  • 2 căţei de usturoi
  • 1 ceaşcă de cafea tare (200 ml), la filtru sau espressor, la temperatura camerei
  • ¼ ceaşcă oţet balsamic
  • ¼ ceaşcă muştar de Dijon (nu trebuie să fie importat de acolo ci făcut după metoda repectivă)
  • ¼ ceaşcă zahăr brun
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriţă piper negru, de preferinţă proaspăt măcinat
  • 1 ceapă mică
  • 4 bucăţi antricot de vită, groase de 2 degete
  • sare grunjoasă, de preferat marină (are un gust mai puţin intens decât cea de mină)

Preparare:

  1. Curăţaţi şi tocaţi mărunt usturoiul.
  2. Curăţaţi şi tocaţi ceapa.
  3. Amestecaţi ceapa cu usturoiul, cafeaua la temperatura camerei, oţetul balsamic, muştarul, zahărul, uleiul şi piper proaspăt măcinat.
  4. Puneţi jumătate din cantinatea de marinată într-o pungă specială de marinat, sau într-un vas cu capac dacă nu aveţi una. Păstraţi cealaltă jumătate.
  5. Adăugaţi carnea în pungă şi amestecaţi-o bine cu marinata pe toate părţile.
  6. Lăsaţi carnea să se marineze la temperatura camerei timp de o oră (nu mult mai mult!), timp în care pregătiţi grătarul, dacă folosiţi unul cu cărbuni. În medie, cărbunele se transformă în jar în 20 de minute. Temperatura grătarului cu cărbuni sau electric trebuie să fie medie. La fel în cazul unei tigăi.
  7. Scoateţi carnea din marinată şi înlăturaţi marinata. Ştergeţi carnea de excesul de marinată, va preveni lipirea ei de grătar.
  8. Presăraţi carnea cu sare şi piper pe ambele părţi.
  9. Frigeţi carnea pe grătar timp de 8-10 minute pentru mediu (2 minute minus pentru “în sânge”, 2-4 în plus pentru bine făcut), ungând-o din când în când cu restul de marinată.
  10. Scoateţi carnea de pe grătar şi lăsaţi-o 10 minute să-şi “aşeze” sucurile interne, înainte de a o servi şi tăia.
  11. Serviţi carnea cu garnituri variate, pe bază de legume sau orez.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 20 minute

Porţii: 4

 

print