Deși cea mai populară rețetă cu calamar este cea de inele pané, aceste fructe de mare tubulare sunt foarte gustoase și la grătar. În special, dacă sunt marinate bine înainte cu zeamă de lămâie și ulei de măsline.
O rețetă ușor de preparat și rapidă (excluzând timpul pentru marinare), atât de familiară pe malurile Mării Mediterane.
Porții: 2
Timp de preparare: 10 minute (+2 ore pentru marinare)
Ingrediente:
- 2 calamari curățați (de aproximativ 250 g fiecare)
- 50 ml ulei de măsline
- 1 lămâie
- 1 cățel mare de usturoi
- oregano proaspăt (opțional)
- sare și piper
Preparare:
- Crestați calamarii pe o laterală. Cu ajutorul unui cuțit scurt, crestați foarte ușor partea interioară a tubului de calamar (în acest fel permiteți marinatei să pătrundă bine în carne și să o frăgezească).
- Pregătiți marinata: amestecați uleiul de măsline cu zeama stroasă din lămâie. Adăugați usturoiul tocat din cuțit, sare și piper. Opțional, adăugați oregano proaspăt, tocat mare.
- Puneți calamarii într-un bol și turnați marinata peste. Frecați bine calamarii ca să intre marinata. Acoperiți bolul și băgați-l la frigider pentru 2 ore.
- Încingeți grătarul. Ca toate fructele de mare, calamarul se face la foc iute, fie că folosiți grătar de exterior (cu lemne sau cărbune), fie că folosiți un grătar electric de interior. Scurgeți calamarii de marinată și puneți-i pe grătar. Frigeți calamarii pe fiecare parte, dar nu mai mult de 2-4 minute pe fiecare parte.
Ținut mai mult, calamarul devine cauciucat și tare.
Calamarii se frig la foc iute pentru a prinde culoare. Înotătoarele și tentaculele, fiind mai subțiri, se vor prăji mai tare și vor fi ușor crocante.
Calamarii la grătar se servesc imediat după prepare, stropiți cu puțin ulei de măsline (cât să lucească) și asezonați cu felii de lămâie. Merg foarte bine cu o salată verde sau salată de crudități.
[tip] Această rețetă se poate prepara și fără usturoi pentru cei care doresc un gust mai simplu. [/tip]
Vezi toate rețetele cu calamar.
Foarte buna rețeta! Mulțumesc frumos!
Comments are closed.