O rețetă cu adevărat deosebită. Un adevărat paradox deoarece este pe cât de simplă, pe atât de rafinată. Cu doar 3 ingrediente (fără a pune la socoteală și puțină sare) și cu un timp de execuție redus o să obțineți un desert  cu adevărat deosebit – cremă de lămâie.

Vezi aici și rețeta de Tartă cu lămâie.

Reţetă: Cremă de lămâie

crema-lamaie_01

Ingrediente:

  • 300 ml smântână dulce (minim 30% grăsime)
  • 2 lămâi
  • 80 grame de zahăr
  • 1 vârf de cuțit sare

Preparare:

  1. Spălați bine lămâiile și răzuiți coaja uneia dintre ele.
  2. Extrageți zeama din lămâii.
  3. Puneți la fiert smântâna dulce împreună cu zahărul, coaja de lămâie și un vârf de cuțit de sare.
  4. Fierbeți la foc mic 4-5 minute, amestecând continuu.
  5. Luați de pe foc smântâna și strecurați-o.
  6. Adăugați, amestecând constant, zeama de lâmâie – crema nu mai este pe foc. Crema va începe să se îngroașe.[tip]Gustați după ce ați încorporat jumătate din sucul de lămâie. În funcție de dimensiunea și tipul lămâilor, s-ar putea să fie suficient.[/tip]
  7. Turnați crema în 3 pahare pentru servire.
  8. Introduceți la rece pentru minim 3 ore înainte de servire.

Timp de pregătire: 10 minute + 3 ore la rece

Timp de gătire: 10 minute

Porții: 3

[tip]Dacă păstrați crema de lămâie peste noapte, scoateți-o cu 10 minute de la rece înainte de servire pentru a-și recăpăta consistența fină.[/tip]

Crema de lămâie se servește rece, cu pișcoturi, biscuiți cu migdale sau fructe de pădure. Este ideală ca desert după preparate picante.

print

6 Comentarii

    • Smantana de gătit sau pentru frişcă (nefementata, neindulcita). Dorna sau ceva similar. Important e să fie grasă, peste 30-32% grăsime.

    • Pectina din lămâie e cea care îngroaşă crema, condiţia esentiala e că smantana dulce să fie cat mai grasă

  1. Multumesc de raspuns. Ati castigat un cititor, nu doar pentru promptitudine, dar aveti niste retete grozave.

  2. Buna ,
    doar ce am facut-o si eu si nu imi dau seama unde am gresit …crema nu s-a ingrosat 🙁 .Am folosit mascarpone , deoarece nu am gasit smantana cu un procent ridicat de grasime .O las putin sa se raceasca si o bag la frigider ( totusi , poate se intampla o minune:) ).
    O sa reiau ”procedura” pas cu pas .

Comments are closed.