Untura de porc are o reputaţie nu tocmai grozavă în ultimul timp, în special în rândul tinerilor care o privesc ca pe o ciudăţenie, Nici măcar pentru generaţia celor care o mâncau pe pâine cu ceapă (sau chiar zahăr), în special în Transilvania, untura nu mai are farmecul de altădată. Înlocuită aproape definitiv de ulei şi unt, dată la o parte de uleiul de măsline sau cel de cocos, untura de porc are o istorie bogată în cultura culinară românească şi asta nu doar pentru că era uşor disponibilă prin topirea grăsimii porcului sacrificat ci pentru că, aşa cum se va vedea mai jos, are certe calităţi.
Pentru că e sănătoasă
Probabil, pentru că e o grăsime solidă la rece, cea mai apropiată comparaţie pe care am putea-o face este cea cu untul cu care împarte certe calităţi. Însă, probabil suprinzător pentru mulţi, în multe aspecte untura de porc e mai sănătoasă decât untul. Nu doar că nu are reziduuri (untul are doar în jur de 80% grăsime) dar untura de porc are cu 20% mai puţine grăsimi saturate decât untul. Astfel încât, dacă e să alegi pentru gătit între unt şi untură de porc este mai bine să alegi untura.
Pentru gust
Gustul alimentelor prăjite în untură de porc este superior multor altor grăsimi. Astfel, multe reţete, în special cele care folosesc carne de porc, vor avea un gust mai bun dacă veţi folosi grăsimea de porc în locul uleiului. Varza sotată în untură de porc, fasolea cu ciolan, tocăniţele de cartofi cu carne de porc, au un gust net superior atunci când folosim untura.
Pentru prăjit
Alimentele prăjite în untură de porc au un gust şi o culoare deosebite. Inclusiv legumele au o frăgezime aparte atunci când folosim pentru prăjire untura. Iniţial, cartofii prăjiţi foloseau untura de vită dar untura de porc nu e cu nimic mai prejos. Untura de porc e cu adevărat de neînlocuit atunci când vine vorba de puiul la ceaun care este incomparabil superior unuia prăjit în ulei. Carnea de porc confitată – prăjită lent, la foc mic, îndelungat – în untură de porc este cu desăvârşire o delicatesă. Nu doar că se prăjeşte perfect dar va fi, paradoxal, chiar mai dietetică, pentru că îşi va pierde din grăsimea din ţesuturi.
Pentru conservat
Fiindcă tot am vorbit de confit, carnea de porc se conservă cel mai bine – cum altfel?! – în propria untură în care a fost prăjită. Cunoscută regional sub numele de “carne la garniţă”, carnea de porc a făcut carieră în cămările românilor. Şi ar fi păcat să fie uitată acum.
Pentru afânat
O latură aproape pierdută a unturii de porc este folosirea ei pentru deserturi. Marea calitate a unturii de porc e capacitatea ei de afânare în aluaturi asemeni şi superior untului. Foietajul cu untură de porc este probabil cel mai la îndemână, dar cu siguranţă nu singurul exemplu. Saleurile şi diverşi biscuiţi vor fi deosebiţi dacă veţi folosi untură de porc.