Ceva Bun

Vin fiert

Vinul fiert este, în mod natural, asociat cu iarna şi cu sărbătorile ei. Mirodeniile care îl însoţesc, aromele de scorţişoară, cuişoare sau portocale, sunt chiar gustul iernii.

Din nordul Franţei (Normandia), trecând prin toată Germania şi străbătând  ţările nordice până la Polul Nord, vinul fiert este o constantă sezonieră ale cărei ecouri au trecut Oceanul Atlantic, până în Chile.

Sub numele de glögg (în Suedia şi Islanda), gløgg (în Norvegia şi Danemarca), glögi (în Estonia şi Finlanda), gluhwein (în Germania şi Austria), mrs. Beeton’s (în Marea Britanie) şi Navegado (în Chile), vinul fiert este iubit peste tot, inclusiv în ţara noastră.

Deşi există diferenţe de la ţară la ţară, şi de la regiune la regiune, există totuşi câteva “principii de bază”  printre care utilizarea vinului roşu, îndulcit cu miere sau zahăr şi aromat cu scorţişoară.

 

Reţetă: Vin fiert

Ingrediente:

  • 1 litru vin roşu sec
  • 120 grame de zahăr
  • 3-4 cuisoare
  • 1-2 batoane de scortisoara
  • 5-6 boabe de piper (opţional)
  • coaja de la o jumătate de portocală

Preparare:

  1. Încălziţi bine vinul cu restul ingredientelor într-o cratiţă acoperită, timp de 3-4 minute.
  2. Lăsaţi să se răcească acoperit câteva minute (pentru a nu permite alcoolului să se evapore).
  3. Serviţi în pahare încălzite.


Timp de gătire:
 15 minute

Porţii: 4

 

 

Glögg

Versiunea nordică a aceste băuturi este “întărită” – până la 50% din volum –  cu diverse distilate alcoolice, neutre sau aromate. Cele mai uzuale adaosuri sunt vodca, brandy-ul şi akvavit (varianta nordică a distilatelor aromate cu anason).

Mrs. Beeton’s

Cea mai “blândă” dintre toate versiunile de vin este mrs. Beeton’s, pentru prepararea căreia vinul este “îndoit” cu o cantitate egală de apă, înainte de a fi aromat şi îndulcit.

[tip]Dacă vă place vinul mai aromat, puteţi să adăugaţi la fierbere şi alte ingrediente: 1 lingură de stafide sau 1 baton de vanilie şi/sau 1 floare de anason stelat.[/tip]

[warning]Deşi numele său este  vin fiert, nu lăsaţi vinul descoperit până la punctul de fierbere deoarece alcoolul se va evapora. Vinul se “fierbe” până la 60-70 de grade.[/warning]

[tip]Pentru a tăia aciditatea vinului, adăugaţi în fiecare pahar de vin fiert o felie de măr sau pară.[/tip]

print