Finger food rămâne cea mai rapidă și economică abordare a unei petreceri cu mulți oaspeți. O serie de aperitive reci sau calde, în bucățele delicioase, numai bune de aruncat în gură. Și rețeta de mai jos se înscrie în același concept de finger food și este o combinație potrivită pentru orice sezon.
Se prepară repede, este arătoasă și se poate servi alături de alte canape-uri și aperitive, alături de salate sau chiar de grătar.
Porții: 6
Timp de preparare: 10 minute
Ingrediente:
- 300 g somon afumat
- 150 g cremă de brânză
- 3 felii de pâine toast
- 3-4 roșii cherry pentru decor
- 12 scobitori
- 12 măsline verzi umplute cu gogoșar
- 1 lămâie
Preparare:
- Se taie feliile de pâine în diagonală, și apoi încă o dată pe cealaltă diagonală pentru a obține triunghiuri mici. Veți obțtine 12 tringhiuri.
- Se ung feliile cu puțină pastă de brânză.
- Se feliază somonul în 12 triunghiuri. Se pune jumătate de linguriță de cremî de brânză pe fiecare triunghi de somon.
- Se rulează somonul și se așează pe o feliuță de pâine.
- Se adaugă măslina verde înfiptă într-o scobitoare și se fixează de tartină înfingând scobitoarea până jos în pâine.
- Se așează tartinele pe o farfurie întinsă.
Tartinele cu somon se servesc reci, cu decor de roșii cherry și felii de lămâie.
[tip] Ca să nu devină foarte migăloase și să dureze mult prepararea lor, pregătiți toate ingredientele înainte – tăiate, porționate, așezate pe platoul de servire. Pasta de brânză se poate prepara în casă, dacă vă permite timpul.
Consulați rețeta de liptauer și folosiți doar brânză de vaci bine pasată, sare și piper.[/tip]
[tip] Nu adăugați roșiile și lămâia decât în momentul servirii. Roșiile lasă zeamă, iar aceasta va înmuia pâinea. [/tip]
[…] Tartine cu somon și cremă de brânză […]
mi se pare mike, sau imi suna cunoscut??
Da, Anto! Foarte cunoscut!!! :)))
Comments are closed.