O tartă pascală de provenienţă italiană, specifică Linguriei, care reuneşte smerenia dobândită în postul Paştelui cu bucuria ingredientelor primăverii. Reuniţi în această torta pasquale carnea de miel, verdeţurile, brânza şi ouăle şi mâncaţi-le cu bucurie alături de familie.
Porții: 6
Timp preparare: 1 oră
- 1/2 kg de carne de miel, tocată
- 1-2 legături de ceapă verde, tânără
- 2 legătură de usturoi verde
- 100 g caşcaval sau mozzarella
- 100 g telemea sau feta
- 2 legături de pătrunjel verde
- 1 legătură de mărar
- 1 legătură de tarhon
- 11 ouă (3 ouă crude și 8 ouă fierte, tari, curățate)
- 3 linguri de ulei de măsline
- 2 linguri de coniac
- 2 căţei de usturoi
- 1 pachet de aluat de foetaj de 500 g
- sare, piper
Mod de preparare:
1. Spălaţi bine verdeţurile şi tocaţi-le mărunt.
2. Separat, căliţi carnea tocată într-o tigaie în care aţi turnat uleiul; condimentaţi cu sare şi piper. Atenţie: brânza pe care o veţi folosi la tartă este sărată așa că puneţi sare cu moderaţie.
3. După ce carnea s-a rumenit, turnaţi coniacul în tigaie, amestecaţi de câteva ori şi opriţi focul.
4. Puneţi verdeţurile tocate într-un bol mare, turnaţi carnea din tigaie peste ele după ce s-a răcorit puţin.
5. Adaugaţi 2 ouă, bătute puţin ca pentru omletă, şi brânzeturile: caşcavalul (mozzarella) tăiat cubuleţe; feta sau telemeaua sfărâmate de mână.
6. Adăugaţi usturoiul trecut prin presă sau pisat şi amestecaţi totul în bol cu mâna.
7. Întindeţi 2 foi de aluat de foetaj; dacă folosiţi aluat congelat, lăsaţi-l la decongelat la temperatura camerei când vă apucaţi de preparat tarta.
8. Pregătiţi o tavă pe care o ungeţi cu unt sau margarină. Dacă folosiţi aluat congelat, folosiţi o tavă dreptunghiulară pentru a vă fi mai uşor cu aluatul.
9. Întindeţi una din foi în tavă şi adăugaţi jumătate din umplutura cu carne în strat uniform. Asezaţi din loc in loc cele 8 ouă fierte, întregi; adăugaţi restul de umplutură deasupra bine nivelată să acopere ouăle.
10. Acoperiţi tarta cu cea de a doua foaie; bateţi ultimul ou şi ungeţi foaia cu o pensulă.
11. Băgaţi tava în cuptorul preîncălzit şi ţineţi-o la copt 35 de minute la foc mediu (170 grade).
Se serveşte caldă cu iaurt degresat sau ca gustare rece.