Din categoria sosurilor clasice, sosul de vin roșu se servește la fritpurile de vită, miel sau porc. Preparat pe foc, acest sos va lua gustul vinului folosit; este important să optați pentru un vin roșu sec cu o aromă puternică, fructată.

Porții: 300 ml

Timp de preparare: 30 minute

Sos de vin roșu pentru fripturi Ingrediente:

  • 300 ml vin roșu sec pentru gătit
  • 20 ml vin roșu de desert (licoros)
  • 25 g unt
  • 1 ceapă mică roșie
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 linguri rase de făină
  • 2 lingurițe rase de zahăr brun
  • 1 linguriță de rozmarin proaspăt, tocat
  • sare și piper

Preparare:

  1. Pregătiți un vas pentru prepararea sosului: o crăticioară nu foarte adâncă dar cu coadă pentru a o putea ține când amestecați.
  2. Tocați mărunt ceapa și usturoiul.
  3. Puneți untul în crăticioară și topiți-l la foc mic.
  4. Adăugați ceapa și usturoiul și sotați-le la foc mic 10 minute, amestecând continuu cu un tel.
  5. După ce ceapa și usturoiul s-au înmuiat bine, adăugați făina amestecând cu telul încet pentru a nu se face cocoloașe. Adăugați și zahărul în același mod.
  6. După ce s-au încorporat făina și zahărul, trageți crăticioara de pe foc.
  7. Turnați vinul sec și cel de desert puțin câte puțin, amestecând cu telul pentru a-l încorpora în sos. Spre final, bateți cu telul sosul până obțineți o consistență cremoasă.
  8. Puneți din nou crăticioara pe foc și lăsați sosul să dea în clocot 2-3 minute (la foc foarte mic). Amestecați cu telul să nu se lipească (amestecați ușor).
  9. Trageți sosul de pe foc și adăugați rozmarinul. Potriviți de sare și piper.

Sosul de vin roșu se servește fierbinte, alături de fripturi.

[tip] Dacă doriți să păstrați sosul la frigider câteva zile, puneți cățelul de usturoi întreg (zdrobit, ca să își elibereze aroma) și scoateți-l înainte de a adăuga făina. În acest fel, veți obține aroma de usturoi, dar fără usturoiul propriu-zis în compoziție îl puteți păstra mai mult timp. [/tip]

[note] Când alegeți vinul pentru sos, nu trebuie să cumpărați neapărat un vin scump, ci unul care să nu fie acru și care să aibă un buchet fructat. [/note]

[tip]Sosul de vin roșu este un sos puternic. Merge foarte bine la fripturi simple, de genul roast beef sau fripturi simple la tavă. Nu este recomandat la fripturi marinate deja în condimente puternice sau la cele împănate. [/tip]

print

5 Comentarii

  1. nu e buna reteta. cand pui faina se infroasa si se face ca un aluat. mi-a stricat seara reteta asta.

    • nu pui de loc faina si strecori sosul la sfarsit de ceapa si usturoi. nu iese prea gros dar foarte bun

  2. Cristi, daca ai mai gatit ( in general,nu neaparat vreun sos )inainte de asta, nu ai nicio scuza ca nu ti-a iesit sosul.Faina poti,eventual, sa o desfaci in putin vin si sa o adaugi apoi….exact ca rantasul de la tocanita….Mie mi-a iesit extraordinar.Deja am planuit sa il folosesc si la masa de Craciun.Felicitari gospodinei care a postat reteta.

  3. Multumiri pentru postare! Big Like! Reteta basic, delicioasa si usoara dpdv al executiei. va recomand cu, cabernet sauvignon, dar tocmai aici e wow-ul reductiei. vinul!

Comments are closed.