Se ştie că tarhonul are o slăbiciune recunoscută pentru muştar. Şi francezii pentru amândouă. Sosul rece de muştar cu tarhon e o capodoperă paradoxală a simplităţii şi luxului gustativ.
Asociat cu toate tipurile de carne dar, în special cu peşte, acest sos îşi pune toate speranţele în notele sale picante, dulci-acrişoare, şi în aroma rafinată a tahonului. Poate fi folosit şi ca dressing pentru salate de legume sau ouă.
Porţii: 200 mililitri
Timp preparare: 20 minute
- 3 linguri de muşar (unul de calitate – de exemplu un Dijon – nu cel pentru mici, cu gust de amidon)
- 2 linguriţe de zahăr praf
- 100 ml ulei de floarea soarelui
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 2 linguri frunze de tarhon proaspăt (tocate)
- sare şi piper
Preparare:
1.Sosul de muştar cu tahon se prepară la fel ca maioneza. Amestecaţi într-un bol, cu ajutorul unei linguri de lemn, zahărul cu muştarul.
2.Înglobaţi treptat, picătură cu picătură, uleiul amestecând tot timpul.
3.Când tot uleiul a fost asimilat se adaugă zeama de lămâie şi frunzele de tahon tocate. Se sărează şi piperează după gust.
[tip]Fiind un sos pe bază de muştar se poate păstra mai multe zile în frigider, închis. Totuşi, e de preferat să se consume proaspăt deoarece, în timp, frunzele de tarhon se vor închide la culoare şi sosul îşi va schimba gustul.[/tip]