Unul dintre cei mai apreciați pești ai lumii, somonul atinge perfecțiunea atunci când este pescuit în apele nordice ale Pământului. De pe țărmurile Mării Nordului se trage această rețetă de somon fiert înăbușit, servit cu un sos specific suedez, pe bază de muștar și mărar.
Porții: 2
Timp de preparare: 20 minute
- 2 fileuri de somon (a câte 150 grame fiecare)
- 25 grame de unt
- 1 linguriță rasă de făină
- 1 lingură muștar de Dijon
- 1 lingură muștar cu boabe
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 1 lingură de smântână grasă
- 1 linguriță de miere
- 1 lingură de mărar tocat
- sare și piper alb
Preparare:
- Fierbeți fileurile de somon pe abur sau în apă – cât să le acopere până la jumătate – cu puțină sare, la foc mic, timp de 20 de minute.
- Până fierbe peștele topiți untul într-o crăticioară.
- Adăugați lingurița de făină și rumeniți-o ușor.
- Adăugați zeama de lămâie, smântâna, muștarurile și mierea.
- Lăsați să dea un clocot amestecând mereu. Subțiați cu apa din care a fiert peștele, dacă e cazul.
- Adăugați mărarul. Asezonați cu sare și piper. Opriți focul.
Serviți somonul cu sos, cu garnitură de cartofi nature sau legume.
[tip]O garnitură excelentă pentru acest pește sunt legumele fierte la abur. Înlocuiți apa cu supă de legume sau pui pentru un plus de aromă.[/tip]
[tip]Ca element decorativ, puteți asezona cu creveti mici, fierți împreună cu peștele.[/tip]
Vreau sa incerc reteta asta maine si vroiam sa inteb: cum e acel “muștar cu boabe”. se poate cumpara din supermarket? recomandati unul anume?
cum trebuie sa arate?
Cel mai probabil o să-l găsiţi pe cel din fotografie http://www.miss-thrifty.co.uk/wp-content/uploads/2008/08/maille.jpg
L-am gasit in Real, Exact cel din fotografie.
Am facut reteta azi si pot zice ca e chiar bun. Gustul sosului e ceva diferit, e acrisor, putin dulce, insa se potriveste perfect cu somonul. Credeam ca sosul va fi gras, si nu va merge asa bine cu somonul, si el gras, insa m-am inselat.
Cred ca am pus un pic prea mult mustar, data viitoare stiu sa pun mai putin si sa il las mai subtire, caci mi-a iesit mai gros. L-am lungit eu cu apa, dar tot mai trebuia un pic.
Oricum, reteta e excelenta. Poti impresiona pe musafiri, mai ales cu o prezentare mai aparte in farfurie. Eu l-am servit cu legume asortate, fierte pe abur.
Un deliciu.
Comments are closed.