Salata de boeuf este cu siguranţă cea mai apreciată gustare rece românească, omniprezentă pe mesele festive şi în special în zilele de sărbătoare. În ciuda numelui său cu rezonanţe francofone, salata de boeuf (vită, în franceză) nu este o reţetă franţuzească.
Salata de boeuf a apărut la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, ca o adaptare locală a salatei inventate de Lucien Olivier la restaurantul Hermitage din Moscova, cunoscută sub numele de salată rusească sau à la russe. Spre deosebire de salata din Rusia care reprezintă un amestec de legume (cartofi, mazăre, morcovi, etc) cu o maioneză fină, salata de boeuf conţine, aşa după cum îi spune numele, carne de vită. În anii de sărăcie ai comunismului, carnea de vită a fost înlocuită cu carne de pui şi chiar parizer. Chiar şi astăzi, multe gospodine folosesc carne de pui pentru a prepara această reţetă.
[readalso]Vezi aici și rețeta de: Salată de vinete. [/readalso]
Reţetă: Salată de boeuf
Ingrediente:
- 800 grame rasol de vită
- 1 ceapă
- 2 cartofi
- 3 morcovi
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 1 sfert de rădăcină de ţelină
- 1 borcan mare de mazăre (820 grame)
- 4-6 castraveţi muraţi şi/sau gogoşari în oţet
- 400 ml maioneza
- 1 lingură muştar
- 1 lingură frunze de mărar tocat (opţional)
- sare
- piper
Preparare:
- Puneţi la fiert, într-o oală cu apă, bucata de carne şi ceapa curăţată, întreagă; spumiţi şi fierbeţi la foc domol carnea.
- Curăţaţi cartofii, morcovii, ţelina.
- Când carnea este aproape fiartă, adăugaţi legumele întregi (curăţate și spălate) în oală.
- După ce carnea şi legumele au fiert, scoateţi-le şi lăsaţi-le la răcit. Aruncaţi ceapa fiartă.
- Tăiaţi cubuleţe carnea, morcovii, ţelina, pătrunjelul, castraveții muraţi. Amestecați toate legumele tăiate într-un vas adânc cu mazărea – scursă de apa din conservă.
- Săraţi şi piperaţi după gust.
- Adăugaţi 300 ml de maioneză şi lingura de muştar. Dacă vă place mărarul, adăugați și mărarul tocat.
Timp de pregătire: 30 minute
Timp de gătire: 1 oră și 30 minute
Porții: 12-16
[warning]Nu turnaţi maioneza decât după ce legumele s-au răcit, deoarece se va topi.[/warning]
Aranjaţi salata pe un platou, finisaţi-o cu restul de maioneză întinsă cu ajutorul unei spatule şi decoraţi-o cu fâşii de morcov tăiat julienne, fâşii de gogoşar şi/sau castravete şi frunzuliţe de pătrunjel.
Salata de boeuf se păstrează şi se consumă rece.
[tip]Salata de boeuf este foarte de versatilă de la gospodărie la gospodărie – există variante cu mai mulți cartofi, cu rădăcină de păstârnac, cu mai mulți castraveți murați sau gogoșari, cu adaos mai mare de muștar, cu albuș fiert de ou, cu alte tipuri de carne slabă (pui, găină, curcan) etc.[/tip]
[warning]Persoanele cu un nivel al colesterolului ridicat, femeile însărcinate şi copiii trebuie să consume cu moderaţie salata de boeuf sau deloc din cauza conținutui mare de ouă.[/warning]
[note]Salata a la russe se prepară în acelaşi fel, însă fără carne.[/note]