O rețetă simplă şi arătoasă de finger food – perfectă pentru petreceri cu oaspeți mulți. “Furată” de la maestrul Raymond Gomez (bucătarul şef de la Crown Plaza), această reţetă dovedeşte că puţină inventivitate poate să dea o utilizare spectaculoasă şi celei mai banale clătite.
Porții: 6 porții
Timp de preparare: 15 minute
Ingrediente:
- 3 clătite proaspete, sărate
- 300 g somon afumat
- 200 g cremă de brânză
- 1 ceapă verde
- 3 lămâi potrivite
Preparare:
- Puneți o clătită pe folie de aluminiu și ungeți-o pe o parte cu pasta de brânză. Lăsați o margine neunsă (vezi foto). Stratul de brânză trebuie să fie uniform și nu prea gros. Presărați din loc în loc ceapă verde tocata mărunt (doar tulpina).
- Asezați un strat uniform de somon fume feliat foarte subțire peste pasta de brânză.
- Stropiți cu puțină zeamă de lămâie peste somon; nu exagerați cu zeama de lămâie pentru a nu înmuia clătita prea tare.
- Rulați clătita strâns. Când ajungeți la marginea neunsă, ungeți cu brânză astfel încât clătita să se lipească. Rulați totul în folie și băgați la frigider. Repetați operațiunile de mai sus și pentru celelalte 2 clătite.
- După ce au stat la rece minim 2 ore, scoateți rulourile din folia de aluminiu și tăiați-le felii grosuțe de 1 cm. Așezați-le pe felii de lămâie tăiate subțire.
Rulourile cu somon se servesc proaspete.
[tip] Pasta de brânză se prepară asemeni cremei liptauer, doar că se folosește numai brânză de vaci bine pasată, sare și piper. În acest fel, crema de brânză va rămâne albă și pufoasă, asigurând contrastul cu cozile de ceapă verde și somon. [/tip]
_____________________________