Creditată de ceva vreme ca fiind o reţetă românească, limba de vită cu măsline este de fapt originară din ţări în care cresc pe marginea drumului măslini în loc de plopi. Populară în Italia, în special prin satele din zona Friuli Venezia Giulia, limba cu măsline se regăseşte şi în Grecia, unde se prepară cu măsline Kalamata, dar şi în Turcia. Lăsând la o parte faptul că “toţi de la Râm” ne tragem, înclin să cred că am moştenit-o mai degrabă de la turci şi greci cu a căror bucătărie am avut dese contacte în ultimele două secole.
Între versiunea italiană şi cea grecească, dincolo de formă, există două diferenţe subtile: reţeta grecească foloseşte ceapă şi oregano, în vreme ce versiunea italiană preferă usturoiul şi busuiocul proaspăt. Versiunea turcească are ceapă şi o foaie de dafin. În rest, toate bune şi frumoase.
Mai jos găsiţi versiunea tradiţională, de inspiraţie grecească.
Porţii: 4
Timp preparare: 30 minute + 2 ore pentru fiert limba
- 1 limbă de vită de aproximativ 1 kg
- 250 grame de măsline negre
- 2 cepe mari
- 2 linguri de făină
- 2 cutii de roşii (420 gr) sau 4-5 roşii decojite şi tăiate cubuleţe
- 3 linguri de ulei de măsline
- 1 lingură rasă oregano
- 1 pahar de vin alb
- sare şi piper
Preparare:
- Puneţi limba la fiert, în apă rece, timp de aproximativ două ore, spumind din când în când pentru a păstra supa limpede.
- După ce a fiert, scoateţi limba (limba din oală, da?) şi lăsaţi-o să se răcească pe un platou. Păstraţi zeama în care a fiert. Curăţaţi bine limba (de piele și grăsime) şi tăiaţi-o în cuburi potrivit de mari.
- Tăiaţi ceapa peştişori. Încingeţi uleiul într-o cratiţă şi adăugaţi ceapa şi bucăţile de limbă. Când ceapa începe să se înmoaie, adăugaţi şi făina pe care o rumeniţi uşor în uleiul de măsline. Stingeţi totul cu supa în care a fiert limba .
- Adăugaţi roşiile, măslinele, vinul, oregano, asezonaţi cu sare şi piper, acoperiţi şi lăsaţi la foc mic 20 de minute.
Limba cu măsline se serveşte, caldă sau rece, ca atare sau cu garnitură de legume, orez sau paste.
[tip]Pentru o versiune rafinată a acestei reţete, feliile de limbă se taie felii de o jumătate de centimetru grosime, ceapa se pasează iar în sos se adaugă, în acelaşi timp cu măslinele, 100 de grame de arpagic întreg, curăţat de coajă. În acest caz limba se serveşte pe un platou.[/tip]
[tip]Dacă pasaţi sosul (înainte de a adăuga măslinele) şi tăiaţi carnea julienne puteţi folosi limba cu măsline ca sos pentru paste. Evident, însă, că versiunea italiană (cu usturoi şi busuioc) se potriveşte şi mai bine pentru un astfel de tratament.[/tip]