O prezenţă consacrată în sezonul rece, raţa pe varză murată este una dintre delicatesele bucătăriei româneşti. Carnea de raţă dulce şi consistentă este completată excelent de varza murată, călită pe îndelete. O reţetă pe care nu aveţi voie să o rataţi.
Porţii: 2
Timp de preparare: 1 oră
Ingrediente:
- 400-500 grame carne de raţă cu piele şi os
- 1 varză murată mică spre medie
- 1 ceapă
- 1 ardei iute uscat (opţional)
- 1 linguriţă cimbru uscat
- 2 foi de dafin
- 4-5 boabe de enibahar
- 2 linguri ulei
- piper
Preparare:
- Încingeţi cuptorul la 190 de grade Celsius (temperatură medie spre mare).
- Curăţaţi foile exterioare ale verzei. Dacă este excesiv de sărată, desăraţi-o câteva ore în ape reci pe care le înlocuiţi succesiv.
- Tocaţi varza fideluţă din cuţit.
- Curăţaţi ceapa şi tăiaţi-o peştişori.
- Crestaţi uşor pielea de raţă.
- Încingeţi uleiul într-o tigaie sau cratiţă.
- Încingeţi uleiul şi rumeniţi carnea de raţă, începând şi insistând cu partea cu piele pentru a extrage grăsimea.
- Scoateţi carnea de raţă şi puneţi-o deoparte.
- Adăugaţi şi sotaţi ceapa în amestecul de ulei cu grăsime.
- Adăugaţi varza tăiată fideluţă, foile de dafin, boabele de enibahar, ardeiul iute sfărâmat şi piper proaspăt măcinat.
- Amestecaţi şi adăugaţi o cană de apă.
- Adăugaţi carnea rumenită peste, acoperiţi şi introduceţi la cuptor pentru aproximativ 40 minute, până când varza şi carnea sunt pătrunse.
Raţa pe varză murată se serveşte fierbinte, cu mămăligă.