Puii de găină tineri, de până în 28 de zile şi 700 de grame (cei de calitate nu au mai mult de 450 de grame) sunt apreciaţi în toată Europa pentru gustul şi dulceaţa pe care puii mai mari le pierd. Cunoscuţi sub numele de puişori (poussins, fr.) sau cocoşei (coquelets, fr.) sunt excepţionali de fragezi atunci când sunt gătiţi la cuptor.
Porţii: 2
Timp de preparare: 1 oră
Ingrediente:
- 2 puişori (până în 500 grame per bucată)
- 2 linguri de unt la temperatura camerei
- 1 linguriţă praf de curry
- 1 linguriţă boia de ardei dulce
- 1 linguriţă cimbru uscat
- 2 căţei de usturoi
- sare
- piper
Preparare:
- Încingeţi cuptorul la 170 de grade (foc mediu).
- Curăţaţi păsările şi ştergeţi-le cu un şervet uscat.
- Curăţaţi şi tocaţi pastă usturoiul.
- Amestecaţi untul cu usturoiul, praful de curry, boiaua, cimbru, sare şi piper.
- Ungeţi păsările prin interior şi exterior cu amestecul de unt și puneți-le într-o tavă.
- Introduceţi puişorii la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, până când sunt frumos rumeniţi.
Puişorii fripţi la cuptor se servec ca atare, cu salate sau diverse garnituri.