Una dintre cele mai populare reţete indiene, puiul tandoori (Tandoori Murghi) se remarcă prin culoarea sa intensă, roşie, şi gustul aromat, deosebit.
Reţeta poartă numele cuptorului în care este gătit. Cuptorul de lut tandoori este un obişnuit al gospodăriilor din nordul Indiei, Pakistan şi Afganistan. Ca mai toate reţetele orientale, şi cea de faţă are mai multe variante, unele mai picante, altele mai aromate.
Porţii: 4
Timp de preparare: 90 de minute (plus 4 pentru marinare)
Ingrediente:
- 16 ciocănele de pui (sau alte părţi ale păsării)
- 250 ml iaurt
- 4 linguri zeamă de lămâie
- 6 căţei de usturoi
- 1 lingură de ghimbir curăţat şi tocat
- 1 lingură chimion măcinat
- 1 lingură coriandru măcinat
- 1/2 lingură piper de cayenne
- 1/2 linguriţă rasă cardamom
- 1/2 linguriţă rasă cuisoare
- 1/2 linguriţă rasă piper negru
- 2 linguri sare
- 3 linguri de ulei
- 2-3 picături de colorant alimentar roşu sau 1 lingură de boia de ardei dulce
Preparare:
- Îndepărtaţi pielea de pe ciocănelele de pui.
- Dacă sunt prea groase, crestaţi ciocănelele din loc în loc.
- Curăţaţi usturoiul şi ghimbiriul şi pisaţi-le mărunt.
- Măcinaţi condimentele (boabele coriandru şi chimion, păstăile de cardamom, piperul, piperul de cayenne şi cuişoarele).
- Amestecaţi condimentele cu iaurtul, zeama de lămâie, usturoiul, ghimbirul, sarea şi colorantul sau boiaua de ardei dulce.
- Turnaţi marinata peste ciocănele. Amestecaţi bine astfel încât carnea de pui să fie bine acoperită.
- Introduceţi ciocănele la rece pentru 4 ore sau peste noapte.
- Prăjiţi ciocănelele, scurse de marinată şi unse cu ulei, la grătar sau în cuptorul încins la temperatură medie (160 de grade) pentru aproximativ 40 de minute.
Puiul tandoori se consumă fierbinte, cu ceapă roşie şi iaurt cu mentă.
[tip]Chiar dacă nu găsiţi colorant alimentar şi boiaua de ardei nu va colora suficient puiul dumneavoastră, acest aspect nu va schimba cu nimic gustul cărnii.[/tip]
__________________________________________