Greu de precizat unde şi când a apărut această invenţie nebunească al cărei gust poate înnebuni o scară de bloc mai ceva ca factura la utilităţi: un pui fript în punga (de hârtie) în care  fost adus de la băcănie. Marele merit al acestei reţete îi revine pungii de hârtie care, împreună cu untura de porc (aspect care face din acest pui versiunea “light” a puiului la ceaun) contribuie decisiv la prepararea molcomă şi înăbuşită a cărnii de pasăre.

Nici un rotisor din lumea asta – şi nici punga de “plastic” – nu va reuşi vreodată să egaleze calităţiile cărnii de pui fripte într-o pungă de hârtie, unsă, cu generozitate de gurmand, cu untură de porc.  Simplitatea condimentelor, firescul care înconjoară acest pui, hârtia care se coace până aproape să se ardă – semn că puiul e fript –  fac din acest fel de mâncare un fel unic.

Porţii: 4

Timp de preparare: 2 ore

Ingrediente:

  • 2 pui de dimensiuni medii
  • 5 linguri de untură de porc
  • 2 linguri boia de ardei dulce
  • 1 linguriţă de piper
  • 1 lingură de sare grunjoasă
  • 6 căţei de usturoi
  • 1 lingură de cimbru uscat (opţional)
  • 2 pungi de hârtie (sau hârtie de pergament)

Preparare:

  1. Încingeţi cuptorul la 160 de grade Celsius.
  2. Curăţaţi şi ştergeţi bine cei doi pui.
  3. Amestecaţi 4 linguri de untură cu condimentele (sare, piperul măcinat, boiaua de ardei dulce şi, opţional, cimbrul).
  4. Curăţaţi şi zdrobiţi cu latul cuţitului căţeii de usturoi.
  5. Ungeţi cei doi pui cu grăsimea de porc amestecată cu condimente, în interior şi exterior.
  6. Introduceţi câte trei căţei de usturoi în interiorul fiecărui pui.
  7. Înveliţi puii în punga de hârtie sau în cea de pergament (vezi foto).
  8. Ungeţi puii -peste hârtie – cu restul de untură de porc.
  9. Puneţi cei doi pui într-o tavă şi introduceţi-o la cuptor pentru aproximativ 2 ore sau până când hârtia prinde a se înnegri (acesta e semnalul că puiul s-a fript).

Puiul fript în hârtie se serveşte în cantităţi generoase: câte o jumătate de pui, tăiat pe lungime, de porţie. Alături se pretează să-i adăugaţi o porţie de cartofi,  copţi înăbuşit cu usturoi la cuptor, şi o salată dominată de roşii. O, Doamne!

[tip]Puteţi câştiga timp şi gust făcând cartofii în paralel cu puii. Folosiţi o tavă cu grătar sau tava şi grătarul cuptorului. Scoateţi puii după o oră din cuptor şi puneţi în tavă, în locul lor, cartofii curăţaţi şi tăiaţi mare pe lungime, amestecaţi cu o lingură de untură şi o cană de apă şi condimentaţi cu boia de ardei dulce, sare şi piper. Aşezaţi puii deasupra tăvii, pe grătar, astfel încât grăsimea lor să picure peste cartofi. Introduceţi tava şi grătarul la cuptor până când puiul este făcut.[/tip]

print

7 Comentarii

  1. Si daca locuiesti intr-o tara cu cultura halal, unde nu se gaseste untura de porc sau nu vrei/poti manca untura de porc, exista vreo alternativa? Un mod in care as putea prepara puiul asta dupa care imi ploua in gura?

    • daca stau 2 ore la cuptor, pana aproape se arde hartia, nu e neaparata nevoie. daca ii doriti mai “uscati”, puteti rupe hartia si sa ii mai lasati 10 minute.

  2. si eu si sotul am avut o problema … cu greu ne-am ridicat de la masa. a fost delicios, fraged, aromat …. o nebunie. data viitoare imbunatatim si cu alte condimente. sarut-mana pentru masa!

Comments are closed.