Ceva Bun

Pizza cu somon şi brânzeturi

O versiune inedită, din familia “albelor” (fără sos de roşii), pizza cu somon, smântână şi brânzeturi este ideală alături de vinuri albe sau rosé. Poate fi servită ca tare sau tăiată în bucăţi mici şi prezentată pe platouri, sub formă de gustări. Încercaţi-o în special în zilele reci de toamnă-iarnă ca să vă faceţi o bucurie fierbinte.

[readalso]Vezi şi pizza carbonara[/readalso]

 

Reţetă: Pizza cu somon şi brânzeturi

Ingrediente:

  • 1 porţie aluat de pizza
  • 2 linguri iaurt gras (minim 7% grăsime, gen Cedra sau grecesc) sau smântână
  • 2 linguri parmezan ras
  • 4 linguri mozzarella rasă
  • 120 grame somon proaspăt (poate fi şi congelat)
  • 1 vârf de cuţit nucşoară măcinată sau rozmarin (în funcţie de gusturi)
  • 1 lingură ulei (preferabil de măsline)
  • piper proapăt măcinat
  • 1 linguriţă pătrunjel tocat

Preparare:

  1. Încingeţi focul la cuptor la putere mare (220 de grade).
  2. Întindeţi foaia de pizza.
  3. Ungeţi foaia de pizza cu ulei cu ajutorul degetelor sau a unei pensule.
  4. Amestecaţi smântâna sau iaurtul cu parmezanul.
  5. Întindeţi amestecul de smântână-parmezan pe toată foaia de pizza.
  6. Presăraţi mozzarella în strat egal peste.
  7. Adăugaţi somonul tăiat fâşii subţiri.
  8. Presăraţi cu rozmarin sau nuşcoară (sunt radical diferite, aşa sunt şi gusturile oamenilor:D)
  9. Introduceţi la cuptor pentru 10 minute la 220 de grade Celsius.
  10. Scoateţi pizza şi presăraţi-o cu piper proaspăt măcinat şi verdeaţă.

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 10 minute

Porţii: 1

print