Vinetele Papoutsakia (Melitzanes Papoutsakia, în denumirea integrală) sunt o specialitate grecească de căpătâi şi îşi datorează numele formei (papoutsakia înseamnă pantofiori) şi au fost considerate de mulţi, spre indignarea grecilor, o variantă cu carne a vegetarienelor Imam Bayildi. Umplute cu carne tocată, parfumată cu nucşoară şi scorţişoară, drapate într-un sos bechamel îmbogăţit cu brânză kefalotiri, vinetele Papoutsakia vă vor înviora verile fierbinţi.
Vezi și rețeta de Vinete pané.
Reţetă: Papoutsakia – vinete umplute cu carne
Ingrediente:
- 2 vinete de dimensiuni medii
- 600 grame carne de vită sau amestec
- 1 ceapă mică
- 2 căţei de usturoi
- 1 linguriţă rasă enibahar măcinat
- 1 linguriţă nucsoara rasă
- 1/2 linguriţă scortisoara
- 3 linguri pastă de tomate
- 1 lingură oregano uscat
- 1 lingură de unt
- 1 lingură făină
- 1 cană de lapte gras (300 ml)
- 2 linguri brânză kefalotiri rasă (sau parmezan)
- 1 ou
- 1 roşie mare
- 1 cană ulei de măsline
- sare
- piper
Preparare:
- Curăţaţi ceapa şi usturoiul şi tocaţi-le mărunt.
- Tăiaţi în 2, pe lungime, vinetele.
- Scoateţi cu ajutorul unei linguri miezul vinetelor (vezi foto).
- Tocaţi mare miezul vinetelor.
- Încingeţi 2 linguri de ulei de măsline.
- Sotaţi ceapa şi usturoiul.
- Adăugaţi carnea tocată şi vinetele şi rumeniţi până se evaporă zeama lăsată de carne.
- Adăugaţi enibaharul, oregano, scorţişoara şi 1 linguriţă rasă de nucsoară. Rumeniţi bine.
- Adăugaţi pasta de tomate şi asezonaţi după gust cu sare şi piper.
- Lăsaţi să se răcească amestecul şi încorporaţi oul.
- Încingeţi uleiul de măsline şi rumeniţi vinetele pe ambele părţi.
- Scoateţi vinetele şi lăsaţi-le să se scurgă pe un şervet de hârtie.Preparaţi sosul Bechamel.
- Topiţi untul într-o crăticioară.
- Adăugaţi făina şi amestecaţi timp de 20-30 de secunde.
- Stingeţi cu laptele şi amestecaţi constant până obţineţi un sos gros.
- Încorporaţi brânza rasă în sos.
- Aromaţi sosul cu sare, piper şi nucşoară.
- Încingeţi cuptorul la 200 de grade.
- Tăiaţi 4 felii groase de roşie.
- Puneţi vinetele într-o tavă.
- Umpleţi jumătăţile de vinete cu amestecul de carne.
- Turnaţi şi uniformizaţi sosul peste vinete.
- Puneţi câte o felie de roşie pe fiecare vânătă. Presăraţi cu puţin oregano.
- Introduceţi tava la cuptor pentru 10-12 minute, până se rumenesc vinetele.
- Vinetele papoutsakia se servesc fierbinţi sau la temperatura camerei.
Timp de pregătire: 40 minute
Timp de gătire: 50 minute
Porții: 4