Importată din Asia unde orezul fiert înlocuieşte pâinea, maşina pentru orez este o invenţie extraordinară atât pentru acasă cât şi pentru restaurante. Marele avantaj al unei asemenea maşini este modul uniform în care este fiert orezul, precum şi posibilitatea de a alege ce fel de orez doriţi să obţineţi: orez pentru risotto, orez pentru sushi, orez pentru poridge. Unele modele au şi opţiunea de fierbere rapidă pentru urgenţe.
De asemenea, în funcţie de capacitatea maşinii, se poate alege cantitatea de orez pentru fiert; cele mai multe modele au o capacitate de la 1 cupă până la 6 cupe de orez (1 cupă este aproximativ o ceaşcă mică de cafea). Procedura de fierbere a orezului este foarte simplă: se pune cantitatea de orez dorită – orezul se spală bine în apă rece înainte – se adaugă apă până se atinge gradaţia corespunzătoare (dacă aţi pus 2 cupe de orez, se adaugă apă până la gradaţia 2 de pe cuvă) şi se dă drumul la maşină.
În funcţie de destinaţia orezului după fierbere, puteţi adăuga şi condimente: sare şi piper pentru gust, şofran dacă pregătiţi o reţetă indiană.
Uşor de folosit, maşina de fiert orez este şi uşor de curăţat. Cuva în care fierbe orezul se scoate din maşină şi se spală uşor, fiind teflonată.
Puteţi cumpăra maşină pentru fiert orezul fie de la magazinele specializate (cele care vând ustensile de bucătărie) sau de la supermaketurile chinezeşti – aici găsiţi variante mai bune la preţ, dar trebuie să fiţi atenţi la voltaj, iar calitatea lor este mai slabă.
[tip] Nu folosiţi decât linguri de lemn când luaţi orezul din maşină pentru a nu zgâria partea teflonată a cuvei. [/tip]