Una dintre cele mai iubite ciorbiţe româneşti, ciorba de perişoare are o savoare aparte, dată de consistenţa şi textura chifteluţelor plutitoare prin borşul dichisit cu legume şi tămâiat cu leuştean.

Cea mai ieftină carne a lumii, carnea tocată îşi pune din nou în evidenţă versatilitatea, lăsată la latitudinea bunui gust.

Porţii: 14

Timp preparare: 80 minute

Ingrediente:

  • 800 grame carne tocată de vită (sau amestec)
  • 2 ouă
  • 1 ceapă mărişoară
  • 3 morcovi
  • 1 sfert rădăcină de ţelină
  • 2 rădăcini pătrunjel
  • 2 ardei graşi
  • 100 grame orez
  • 2 roşii proaspete sau o cutie de roşii decojite
  • 1litru borş
  • sare şi piper măcinat
  • o legătură mică de pătrunjel
  • 1 legătură de leuştean

Preparare:

  1. Amestecaţi carnea tocată cu ouăle, o lingură de ceapă tocată mărunt şi călită uşor în ulei, puţin pătrunjel verde tocat, piper măcinat şi puţină sare.
  2. Din amestecul de carne formaţi perişoare de formă sferică ce se pun la fiert în apă clocotită, uşor sărată (sau supă de legume sau pui).
  3. Se spumează şi se adaugă la fiert puţină sare şi zarzavatul curăţat şi tăiat cubulețe. Se fierbe totul 15-20 minute, după care se adaugă ardeiul gras tăiat mărunt şi orezul spălat.
  4. După ce toate ingredientele sunt bine fierte, se adaugă roşiile decojite şi tăiate cubuleţe. Se mai lasă 10 minute la foc potrivit, după care se adaugă borşul fiert separat (borșul se dă un clocot înainte de a fi pus în ciorbă; nu se pune rece, nici încălzit ci fierbinte).
  5. Se potriveşte gustul cu sare, iar înainte de servire se adaugă verdeaţa (pătrunjelul şi leuşteanul) tocată mărunt.

Ciorba de perişoare se serveşte caldă, însoţită de o lingură de smântână şi un ardei iute.

print

6 Comentarii

  1. am facut si eu reteta! foarte gustoasa! adevarul e ca leusteaunul proaspat face tot gustul!

  2. Borșul se adaugă fierbinte pentru a nu opri fierberea și pentru a evita ca legumele să se întărească.

    • sunt doua probleme cand adaugi borsul rece direct in oala spumeaza si e mai greu de luat spuma cu totul taiat daca vrei sa fie un bors clar placut la vedere si a doua cu borsul fiert e alt gust scuze dar legumele odata fierte nu se mai intaresc
      cand gatim trebuie sa tinem seama de doua lucruri: gust si aspect nici unul nu e mai prejos de cat altul degeaba faci o mancare gustoasa daca aspectul nu iti inspira nimic prima data o vezi si dupa o gustisi vice versa

Comments are closed.