Versiune rafinată a unei supe clasice italiene (Zuppa di Pomodoro), supa crema de roşii cu busuioc şi mentă, dulce-acrişoară şi picant-parfumată, este, pe cât de simplu de realizat, pe atât de complexă în arome. O delicatesă!
Vezi aici și rețeta de Supă cremă de roșii cu ardei copt și Gorgonzola.
Reţetă: Supă cremă de roșii cu busuioc și mentă
Ingrediente:
- 6 roşii mari, bine coapte
- 2 linguri pastă de tomate
- 1 cartof mare
- 1 ceapă mare
- 3 căţei de usturoi
- 3 linguri ulei de măsline
- 1 ardei iute roşu (opţional)
- 2 linguri busuioc tocat
- 1 lingură mentă tocată
- 1 linguriţă de zahăr
- sare
- piper proaspăt măcinatplus (opţional):
- crutoane pentru servire
- smântână dulce pentru servire/decor
Preparare:
- Decojiţi roşiile şi tocaţi-le.
- Curăţaţi cartoful şi tăiaţi-l cubuleţe.
- Curăţaţi şi tocaţi ceapa şi usturoiul.
- Scoateţi seminţele ardeiului şi tocaţi-l.
- Încingeţi uleiul într-o oală.
- Adăugaţi şi sotaţi 30 de secunde ceapa, usturoiul şi ardeiul iute.
- Adăugaţi roşiile tocate şi pasta de tomate. Amestecaţi des.
- Adăugaţi cartofii şi 1 litru de apă.
[note]Cantitatea de apă adaugată depinde de cât de mari şi zemoase sunt roşiile dar şi de cât de concentrată este pasta de tomate.[/note] - Fierbeţi 35-40 de minute până când cartofii au fiert bine.
- Adăugaţi menta, busuiocul, zahărul, sare şi piper după gust. Lăsaţi să mai dea câteva clocote.
- Pasaţi totul cu un blender sau robot de bucătărie şi, dacă doriţi, strecuraţi.
- Supa de roşii cu busuioc şi mentă se serveşte fierbinte sau la temperatura camerei, decorată cu smântână dulce.
Timp de pregătire: 10 minute
Timp de gătire: 45 minute
Porții: 4
extraordinara reteta, o sa o incerc cat de curand mai ales ca sezonul asta se gasesc busuioc si menta proaspete
Foarte buna reteta, am testat-o in varianta fara ardei iute si rezultatul e foarte gustos, astfel incat azi am sa o gatesc din nou 🙂
Este cea mai buna supa de rosii,am incercat si alte retete si nu s-a mancat. Delicioasa. Eu pun mai multa apa si fac teitei de casa si pun,uau,super buna,o adora toata familia mea(care este pretentioasa).
Comments are closed.