O reţetă de brioşe simplă şi rapidă, fără ouă şi bătăi de cap, venită tocmai din sertarul cu reţete al celor de la Cordon Bleu, reputatul institut gastronomic parizian. Pregătiţi-le pentru micul dejun sau ca gustare, alături de o ceaşcă de ceai, cafea sau cacao.
Porții: 12
Timp de preparare: 35 minute
Ingrediente:
- 210 g făină albă
- 40 g cacao
- 150 g zahăr
- 2 lingurițe praf de copt
- 250 ml lapte
- 60 g unt
- câteva picături de esență de vanilie
- 120 g fulgi de ciocolată amăruie
- un vârf de cuțit de sare
Preparare:
- Preîncălziți cuptorul la 180 ° Celsius.
- Pregătiți formele de brioșe (de silicon, tavă teflonată, de unică folosință etc) și tapetați-le cu unt. Vor ieși 12 brioșe.
- Într-un castron adânc, amestecați făina cu cacao, zahărul, praful de copt și un vârf de cuțit de sare.
- Într-un alt vas, amestecați laptele cu untul topit și esența de vanilie.
[tip] Laptele trebuie să fie la temperatura camerei. [/tip] - Adăugați amestecul de lapte în castronul cu amestecul de făină și amestecați până de omogenizează tot lichidul. Nu amestecați în exces.
- Adăugați fulgii de ciocolată și amestecați de câteva ori.
[tip] Dacă nu aveți fulgi de ciocolată, puteți să radeți prin răzătoarea mare o bucată de ciocolată brută (de menaj). [/tip] - Turnați coca în formele de brioșe, umplând doar 3 sferturi din fiecare cupă.
- Băgați brioșele la cuptor și coaceți-le 20-25 de minute. Verificați cu o scobitoare dacă sunt coapte bine înainte de a le scoate din cuptor.
- Scoateți brioșele din forme și lăsați-le la răcorit.
Brioșele cu ciocolată se pot servi calde sau reci.
[warning]Dacă aveţi un cuptor electric, cu ventilaţie, opriţi funcţia de ventilare pentru a nu deforma brioşele în timpul procesului de coacere. [/warning]
_________________________________
Arata superb.Voi incerca si eu,numai ca am o problema: nu am forme de briose…Am citit la alta reteta de invelitul staniolului in jurul unui pahar..O pot folosi si pentru briose?
Da, se poate.
Foarte foarte bune!!! Recomand!
De-abia le-am scos din cuptor! Sunt excelente. O sugestie- eu am pus mai putin praf de copt (o jumatate de plic).
Le-am facut si eu, sunt foarte bune! 🙂
da vreau sa le incerc si eu ca sunt foarte delicioase
Desi am numai 12 ani, imi place sa fac prajituri. Mama m-a incurajat sa fac ceea ce imi place…asa ca ii copiez retetele :)) Am vazut aceste briose si m-am gandit sa incerc si eu. Chiar au iesit tare bune! Recomand cu caldura!!!:))
Buna. Sper ca te pot gasi rapid.. Nu am nici eu forme, incape compozitia intr-o tava mare neagra ? E de genul http://www.google.ro/imgres?q=tava+prajituri&um=1&hl=ro&sa=N&biw=1366&bih=667&tbm=isch&tbnid=T5KK6oeDp7_kRM:&imgrefurl=http://www.produsemenaj.ro/tava-prajitura-din-tabla-neagra.html&imgurl=http://www.produsemenaj.ro/media/catalog/product/cache/1/image/9df78eab33525d08d6e5fb8d27136e95/t/a/tava_mare_tabla_neagra.jpg&w=800&h=600&ei=0aNAUO3tCdDXsgbPmYC4Dg&zoom=1&iact=hc&vpx=178&vpy=151&dur=1099&hovh=194&hovw=259&tx=164&ty=140&sig=111113317046662165788&page=1&tbnh=138&tbnw=175&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:0,s:0,i:70 .. Ps: acum iti incerc reteta <3
de încăput….încape. să vedem ce iese:)
SUNT EXCELENTE…IUBITUL MEU LE DORESTE IN FIECARE SAPTAMANA….CRED CA DORESTE MAI MULT BRIOSELE DECAT PE MINE..;))
Comments are closed.